A murit actriţa Raquel Welch, sex simbolul anilor ’60
Actrița și fostul sex simbol al anilor 60 Raquel Welch a murit la 82 de ani, în urma unei „boli scurte”. A fost numită una dintre cele mai sexy 100 de vedete din istoria filmului.
Welch a devenit celebră pe plan internațional datorită rolurilor sale consecutive din Fantastic Voyage și One Million Years B.C. în 1966. Raquel Welch a fost printre primele femei care au pozat în prestigioasa revistă pentru bărbați, Playboy, dar a devenit cu adevărat celebră în 1966, după ce a apărut în lenjerie intimă în filmul „One Million Years B.C.”.
De aici, Welch a cunoscut un mare succes ca star de cinema în anii 1960 și 1970, câștigând un Glob de Aur pentru rolul din „Cei trei mușchetari” în 1974.
În 1995, Welch a fost numită una dintre cele mai sexy 100 de vedete din istoria filmului într-un număr al revistei Empire și a fost clasată pe locul 3 în topul celor mai sexy 100 de vedete ale secolului XX realizat de Playboy.
Welch s-a născut în septembrie 1940 și a fost căsătorită de patru ori de-a lungul vieții. A fost căsătorită cu James Welch din 1959 până în 1964, cu Patrick Curtis din 1967 până în 1972, cu Andre Weinfeld din 1980 până în 1990 și cu Richar, potrivit Mediafax.