Ministrul Daea,atitudine în Parlamentul European: „Nu acceptăm interzicerea transportului pe durată lungă al animalelor”
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut o intervenție în Parlamentul European, prin care critică decizia UE de a se reduce sau chiar de a renunța la transportul pe termen lung al animalelor vii.
Petre Daea consdieră că revizuirea impusă de instituțiile europene trebuie să țină cont de realitățile existente.
„România este al doilea mare crescător de oi din Uniunea Europeană și un important exportator către țări terțe, acesta făcându-se, în principal, pe cale navală. De aceea, activitatea de transport a animalelor joacă un rol important. Orice modificare legislativă trebuie să țină seama de realitățile existente. Ne alăturăm schimbărilor menite să asigurea creșterea bunăstării animalelor, cu aisgurarea competitivității pe piața unică europeană și pe cea internațională, cu menținerea piețelor pentru export”, a spus ministrul Agriculturii în parlamentul European.
Petre Daea a declarat că România nu poate accepta interzicerea transportului pe lungă durată al animalelor, pentru că fermierii fac eforturi uriașe ca să-și valorifice producția.
„Revizuirea nu trebuie să limiteze anumite metode de transport. Nu putem accepta interzicerea transportului pe durată lungă al animalelor. Românie trebuie, și va continua, să susțină interesele legitime ale fermierilor, care fac eforturi deosebite pentru valorificarea producției pe piețele tradiționale, unde cererea are un specific anume, pe care nu îl putem modifica prin schimbări legislative”, a mai spus ministrul Daea în Parlamentul European.