Orașul Eforie și comuna Lazu vor intra în carantină de joi seară
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Constanţa a decis intrarea în carantină pentru o perioadă de 14 zile a oraşului Eforie şi a satului Lazu, începând de joi seară, informează un comunicat de presă transmis miercuri de Prefectura Constanţa.
Potrivit sursei citate, CJSU a propus intrarea în carantină din seara zilei de joi, 26 noiembrie, de la ora 20.00, a oraşului Eforie şi a satului Lazu, măsura fiind valabilă timp de 14 zile, cu posibilitatea de prelungire, ordinul urmând să fie elaborat de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Astfel, în cele două localităţi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei, cu excepţiile valabile la nivel naţional iar pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate sa prezinte legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, iar circulaţia în interes personal, o declaraţie pe propria răspundere.
Deplasarea este permisă pentru vot
CJSU a mai decis să permită oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc, iar pentru evenimentele din exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. De asemenea, este permisă oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.
Este permisă, în 5 decembrie, deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, iar pe 6 decembrie, pentru exercitarea dreptului de vot.
Conform datelor transmis de DSP Constanţa, la Eforie, incidenţa cumulată este de 7,56 la mia de locuitori.
În prezent, în judeţul Constanţa a fost instituită carantina zonală pentru localităţile Agigea, Costineşti, Techirghiol, Medgidia, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Ovidiu, Năvodari şi Municipiul Constanţa.