Ard zeci de hectare de vegetație în Delta Dunării
Pompierii Detașamentului Tulcea intervin în aceste momente pentru protecția unor obiective economice și limitarea extinderii unui incendiu produs la vegetație uscată și stuf în apropierea localității Murighiol.
Conform ISU Tulcea, pompierii pentru protecția unor obiective economice și limitarea extinderii unui incendiu produs la vegetație uscată și stuf în apropierea localității Murighiol.
Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20 de ha într-o zonă inaccesibilă pentru autospecialele de stingere.
„Până în acest moment, salvatorii au intervenit pentru stingerea a unei suprafețe de aproximativ o mie de metri pătrați care punea în pericol anexele unui obiectiv turistic. În acest moment pericolul de extindere a flăcărilor este limitat de canale cu apă, însă echipajul de stingere rămâne în dispozitiv pentru o intervenție promptă dacă incendiul evoluează”, a transmis ISU Tulcea, potrivit Mediafax.
Pompierii atrag atenția că cetățenilor că incendierea vegetației uscate este strict interzisă cu atât mai mult în Delta Dunării. Astfel de acțiuni necugetate pot avea urmări deosebit de grave pentru viața locuitorilor, a habitatelor naturale și pentru bunurile semenilor noștri, arată ISU Tulcea.