Coca-Cola și Pepsi și efectele lor asupra testiculelor!

Publicat: 26 feb. 2023, 19:00, de Magda Marincovici, în SOCIAL , ? cititori
Coca-Cola și Pepsi și efectele lor asupra testiculelor!
Sursa foto: https://www.bannerhealth.com/

Recent, cercetătorii chinezi au descoperit că băuturile Coca-Cola și Pepsi ar mări nivelul de testosteron la șoarecii masculi și ca urmare ar crește în dimensiuni organele lor genitale. Dar la bărbați cum este?

Știm că atunci când sunt consumate în cantități mari, băuturile carbogazoase nu sunt lipsite de riscuri. În schimb, ceea ce știm mai puțin este că ele ar putea provoca efecte secundare importante. Recent, de exemplu, cercetătorii chinezi au descoperit că băuturile Coca-Cola și Pepsi cresc nivelul de testosteron la șoarecii masculi și în consecință dimensiunea organelor lor genitale.

Pentru a formula această ciudată concluzie, publicată în revista Acta Endocrinol și relatată de The Sun, cercetătorii au testat efectele celor două băuturi carbogazoase pe 100 de șoareci, timp de 15 zile.

Concret, o parte din șoareci au fost plasați în cuști având Coca-Cola la dispoziție, altă parte, Pepsi și o altă parte, apă. Spre surprinderea cercetătorilor, testiculele erau mult mai mari în cazul șoarecilor care au primit cele două băuturi carbogazoase. ”Rezultatele demonstrează că în doze mari aceste băuturi pot favoriza mărirea testiculelor”, notează unul din autorii studiului. Pentru moment, legătura dintre cauză și efect nu a fost stabilită.

Autorii studiului au dorit să sublinieze riscurile la care se expun consumatorii frecvenți de băuturi carbogazoase, considerate bombe nutriționale. Așa cum au expllicat, în cantități mari, aceste băuturi măresc riscul de obezitate, diabet și cancer. De asemenea, pot avea un efect negativ asupra fertilității feminine. Așadar, se recomandă vigilență!