Premierul Ciucă a dat banii Finanțelor pe mâini “bune”
Rela Nicoleta Ştefănescu va exercita în continuare, începând cu data de 1 martie 2023, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici, de secretar general al Ministerului Finanţelor pentru o perioadă de 6 luni.
Ea este detașată de pe funcția de Director al Departamentului juridic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În același timp, este și membră în cel puțin trei consilii de administrație: la CFR Călători, la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA, precum și la Autoritatea Aeronautică Română.
Conform CV-ului, Rela Nicoleta Ștefănescu a luat la rând mai toate ministerele
Ea a studiat la Facultatea de Drept de la Universitatea Ecologică și și-a susținut apoi licența la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Ulterior, a obținut o diplomă de Master în Administraţie Publică la Universitatea Bucureşti și a absolvit un curs la Colegiul Naţional de Apărare, în specializarea ”Securitate şi Apărare Naţională – Introducere în Securitatea naţională”. Rela Nicoleta Ștefănescu și-a început cariera ca profesor suplinitor la Școala Generală nr. 2 Buftea, iar apoi, cu excepția unei perioade cumulate de un an și jumătate, a lucrat doar în sistemul de stat, unde a debutat la Prefectura Județului Ilfov.
CV-ul său este extrem de stufos, din cauza faptului că a schimbat foarte des instituția angajatoare, ocupând funcții diverse în ministerele Administrației Publice, de Afacerilor Interne, Agriculturii, Mediului și chiar în Ministerul Culturii. În perioada 15 septembrie 2016 – 4 ianuarie 2017, Rela Nicoleta Ștefănescu a fost secretar de stat la Cabinetul prim-ministrului Dacian Cioloș.
În Ministerul Culturii, în 2018, ca secretar general, Rela Nicoleta Ștefănescu și-a pus semnătura pe un proiect controversat în valoare de 1 milion de lei, conform Libertatea. Banii au fost dați unui ONG pentru a realiza trei „opere” pentru Centenar. Contractul a fost făcut pe genunchi, acordat fără licitație, fără parametri calitativi și fără precizarea tirajului. Acum liderul ONG-ului este în vizorul DNA.
În iunie 2012, pe când lucra în Ministerul Agriculturii, a fost acuzată de ministrul Daniel Constantin că a trimis la Tribunalul București, ca probă în „dosarul ICA” (în care avea să fie condamnat Dan Voiculescu), o opinie elaborată de un contabil independent, fără acordul ministerului. Acest raport încerca să diminueze sau chiar să anuleze prejudiciul din „dosarul ICA”, conform Adevărul.
Citește și: Taxa de solidaritate. Plăteșe OMV sau nu? Ministerul Finanțelor este în ceață