Eugen Teodorovici cumpără Ferma Ograda din Ialomița
Nu este un secret pentru nimeni faptul că Eugen Orlando Teodorovici, fostul ministru al Finanțelor Publice, și-a dorit să se implice în agricultură și să readucă la viață o fermă mare din vremea comunismului.
Astăzi, acest vis este pe cale să se realizeze, pentru că politicianul se află pe ultima sută de metri cu finalizarea tranzacției care vizează o fostă unitate etalon din Ialomița, mândria lui Ceaușescu pe vremuri, locul în care erau aduse în vizită toate delegațiile de străini. La mijloc este vorba de o sumă de câteva milioane euro, iar Teodorovici este la momentul în care se ocupă de obținerea finanțării.
Și să nu credeți că este vorba cumva de o exagerare, pentru că este vorba de fostul IAS Ograda, locul în care în urmă cu peste trei decenii erau lucrate zeci de mii de hectare de teren agricol. Tot aici se afla și o fermă de vaci model, cea mai mare din țară, la acel moment, un fel de Comtim al vacilor, ca să va faceți o idee.
La Ograda lucrau în jur de 3.000 de salariați, la care se adăugau circa 3.000 de zilieri. Tot aici existau creșe, grădinițe, cantină, cămine, un miniorășel, am putea spune, pentru oamenii care munceau în zonă.
Sunt în conservare, acum, spune Teodorovici, care mărturisește că vrea să le repună în funcțiune prin intermediul unui proiect educațional pe zona agricolă. Iar dacă lucrurile merg conform planului, cât de curând îi vom vedea și pe elevii din liceele agricole sau studenții de la facultățile de profil că vin să facă practică la Ograda.
”Proprietarul este un privat, iar tranzacția este pe cale de finalizare, este o nebunie…Toți îmi spun: Eugen, este un domeniu nebunesc, pentru că, într-adevăr, este un domeniu foarte greu, un sector în care nu se primește sprijin din partea statului, așa cum se întâmplă în alte state, dar este o ambiție de-a mea, îmi plac lucrurile mari, proiectele mari. Poate aici își pune amprenta partea mea de viață de dinainte de 1989, poate zodia mea. Țin foarte mult ca această fermă să fie etalon la nivel national, dar și european, vor fi multe animale”, a declarat Orlando Teodorovici în exclusivitate la emisiunea video Puterea Cuvântului realizată de Ziarul Puterea.
Pe scurt, va fi o fermă emblematică pentru agricultura românească, cu multe animale si cu partea agricolă, cu spați de cazare și de evenimente și unde vor veni studenții si elevii de la liceele agricole să facă practică.
Astăzi, ferma de la Ograda însumează undeva la 45 ha de teren, ceea ce este destul pentru proiectul la care se gândește Teodorovici, care spune că nu va fi vorba de o fermă vegetală, dar și peste 75.000 mp construiți. De aici încolo va începe o nouă etapă în viața fostei ferme etalon din comunism, de care se vor bucura, în primul rând, elevii din licee și studenții de la agronomie și, de ce nu, turiștii, care vor alege să se relaxeze aici.
Dincolo de îndrăzneala de a readuce la viață o fermă renumită de pe vremuri, fostul ministru vrea să atragă atenția și asupra importanței pe care această parte a țării, Câmpia Bărăganului, o poate avea pentru economia României.
”Eu am spus, dacă cineva ar gândi ca cele două județe Ialomița și Călărași să acționeze împreună sau dacă Galațiul și Brăila și-ar da mâna și ar lăsa orgoliile la o parte și s-ar uni și ar crea o metropolă, atunci acea zonă va bate Bucureștiul”, a mărturisit Teodorovici.