Cum a încercat Andrew Tate să „recruteze” doi celebri politicieni români
Andrew Tate ar fi instruit doi asociați să le spună lui George Simion și Dianei Iovanovici-Șoșoacă că i se înscenează fapte și că o susținere din opartea lor ar fi „foarte bună pentru carierele lor”.
„Așa că spuneți-le clar: Veți obține multe voturi când Tate va spune că le-ați luat apărarea”, ar fi spus Andrew Tate într-o convorbire din 28 ianuarie cu doi dintre asociații săi.
Transcrierile convorbirilor interceptate apar, potrivit sursei citate, într-un document judiciar din 21 februarie, întocmit de oficiali ai Tribunalului București și analizat de Reuters.
Citește și: Cum voia să manipuleze presa din România Andrew Tate. Stenograme incendiare
George Simion a declarat pentru Reuters că nu a fost niciodată contactat de Tate sau de asociații acestuia și că nu l-ar susține public pe Tate dacă i s-ar cere, iar un purtător de cuvânt al senatoarei Iovanovici-Sosoaca a declarat că discuțiile interceptate sunt „minciuni” menite să o atace.
Contactați de Reuters cu privire la interceptările telefonice, avocatul familiei Tate și un purtător de cuvânt al procurorilor au refuzat să comenteze o anchetă în curs.
Andrew și Tristan Tate sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Citește și: Arestarea l-a făcut pe Andrew Tate și mai celebru: Inclusiv copiii din Marea Britanie îi urmăresc saga judiciară
Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, luni, ca ei să rămână în arest preventiv, pentru o pentru o perioadă de 30 de zile, după ce contestația le-a fost respinsă. Magistrații au menținut decizia de prelungire a mandatelor de arestare, luată pe 21 februarie, de Tribunalul Bucureşti.
Potrivit anchetatorilor, fraţii Tate racolau tinere sub pretextul începerii unei relaţii de iubire, după care le duceau într-o casă din judeţul Ilfov, unde erau obligate să producă clipuri video, ce erau postate pe site-uri pentru adulţi.