De ce fumătorii au șanse de 7 ori mai mari să își piardă dinții

Publicat: 02 mart. 2023, 12:47, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
<strong>De ce fumătorii au șanse de 7 ori mai mari să își piardă dinții</strong>

Fumatul are un impact negativ asupra sănătății întregului organism, inclusiv asupra dinților și gingiilor. Nu doar că ne îngălbenește dantura și provoacă o respirație neplăcută, dar unul din efectele cele mai neplăcute este că accelerează evoluția bolii parodontale ce va duce în final, la pierderea dinților.

Fumatul stă la baza unui procent foarte mare dintre cauzele de deces la nivel mondial. Potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite, 1 din 5 decese au la bază, ca factor agravant, fumatul. Deși la nivelul anilor 2000 s-a observat o scădere față de anii 60 în ceea ce privește numărul de fumători, încă există un număr mare de oameni care au acest obicei nociv.

„Fumătorii cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani au șanse de șapte ori mai mari să dezvolte boala parodontală și să își piardă dinții în comparație cu cele ce se încadrează în aceeași categorie de vârstă, dar care nu fumează. Fumatul este unul dintre puținii factori pe care îi putem controla atunci când vine vorba despre boala parodontală”, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Una dintre teoriile care asociază fumatul cu evoluția agravantă a bolii parodontale se bazează pe faptul că în pungile parodontale ale fumătorilor se întâlnesc medii anaerobe. Acestea atrag ca un magnet dezvoltarea unor populații mai bogate de bacterii cu impact negativ în evoluția bolii parodontale.

În plus, se știe că fumătorii au mai puține limfocite T helper, care sunt celule importante în imunitatea (apărarea) celulară. Și metabolismul neutrofilelor este perturbat, ele fiind celule importante în apărare, care se duc la locul leziunii, unde fagocitează și neutralizează marea majoritate a microorganismelor.

„O altă problemă în ceea ce privește fumatul este că, prin efectul său vasoconstrictor, se ascund primele semne de inflamație (de exemplu sângerarea) De aceea, mulți pacienți ajung prea târziu la medicul stomatolog. Multe forme de boală parodontală au fost asociate cu fumatul, cum ar fi gingivita ulceronecrotică acută sau stomatita nicotinică.

Este important, astfel, să conștientizăm că acest obicei este dăunător la toate aspectele. Ideal ar fi să renunțăm complet la el. Dacă nu reușim, măcar să mergem des la cabinetul stomatologic pentru ca medicul să verifice periodic sănătatea cavității orale și să intervină imediat atunci când este nevoie”, mai spune medicul.