Încep filmările pentru Moromeții 3 – Producția va cuprinde detalii din jurnalul lui Marin Preda
Încep filmările pentru „Moromeții 3”. Același regizor din primul și al doilea film, Stere Gulea, și-a format o echipă puternică de actori pentru a pune în scenă continuarea filmului pe un text care porneşte de la romanul emblemă al literaturii române, ”Moromeţii”, plus câteva detalii noi din jurnalul lui Marin Preda.
Primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, iar continuarea s-a inspirat din „Moromeții, volumul 2”, „Viața ca o pradă” și publicistica lui Marin Preda, cea de-a treia parte are la bază un scenariu original semnat de Stere Gulea. Moromeții 3 continuă povestea lui Niculae, fiul cel mic al lui Moromete, care devine în anii ’50 un tânăr scriitor apreciat care își trăiește viața și poveștile complicate de amor într-o atmosferă încărcată, viciată de suspiciune. Regulile ideologice sunt stricte, scriitorii sunt chemați să susțină linia partidului, să scrie despre avantajele și bunăstarea noii lumi. Niculae e pus în fața unei alegeri: dacă e parte din sistem va fi răsplătit dar dacă nu, poate plăti cu libertatea și va fi tras pe linie moartă.
„Parcursul de la partea a doua la povestea finală pe care o filmăm acum a fost unul mult mai direct. Datorez acest lucru îndeosebi surprizei pe care am avut-o în ceea ce privește entuziasmul și interesul pe care le-am stârnit în 2018 cu Moromeții 2. Pentru mine a fost o confirmare că publicul iubește această lume și această familie, așadar, mi-am dorit să închei saga Moromeților, mai ales pentru că noi nu avem așa ceva în cinematografia română. Scenariul este original, nu se bazează pe un roman anume, ci pe lucruri adunate de mine din jurnalul lui Marin Preda și multe alte însemnări descoperite de-a lungul timpului”, a spus regizorul Stere Gulea.
Ilie Moromete va fi jucat de Horațiu Mălăele, Catrina Moromete va fi actrița Dana Dogaru, iar Alex Călin va interpreta rolul lui Niculae. În distribuția filmului vor mai fi: ara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu, Răzvan Vasilescu, Oana Pellea, Toma Cuzin, Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Dorina Chiriac, Ana Ciontea, Cătălin Herlo, Aida Economu.