Parlamentarii moldoveni aproape că s-au luat la bătaie pe tema limbii române
Un proiect care prevede ca în toată legislația Republicii Moldova să se înlocuiască sintagma „limba moldovenească” cu sintagma „limba română” a stârnit controverse în rândul moldovenilor, care aproape că s-au luat la bătaie.
Proiectul a fost inițiat de partidul PAS, ai cărui reprezentanți susțin că proiectul nu este o modificare a Constituție, „ci un proiect ordinar de implementare a hotărârilor Curții Constituționale”.
Inițiativa vine în contextul în care, judecătorii constituționali moldovenni au decis pe 5 decembrie 2013 că Declarația de Independență a Republicii Moldova, care prevede că limba de stat este româna, prevalează în raport cu Constituția și face corp comun cu Legea Supremă. Cu alte cuvinte, sintagma „limba moldovenească” ar trebui să fie schimbată în „limba română”.
Inițiativa a fost, însă respinsă de Blocul Comuniștilor și a Socialiștilor, care au intervenit la tribuna centrală și au încercat să oprească aprobarea proiectului. Atunci a fost momentul când cele două tabere au început să se îmbrâncească.
În final, cu votul a 56 de deputați PAS, proiectul a fost votat în prima lectură.Proiectul mai prevedere ca Sărbătoarea Națională „Limba noastră” să se numescă „Sărbătoarea Națională „Limba română”.