Vampiri energetici. Tipologii de care trebuie să te fereşti și cum să te protejezi
Vampiri energetici sunt peste tot. Uneori sunt deghizaţi chiar în prieteni. Ce fac, de obicei nişte vampiri energetici? Ceea ce le spune şi numele, îşi lăsă victimele fără energie. Iată 7 tipologii de persoane de care ar fi bine să te fereşti şi care sunt modalităţile ca să te protejezi de ele.
Vampiri energetici #1. Vampirul neputinţei
Acest vampir social suge energia celor din jur spunându-le că nu vor reuşi niciodată. Dacă întâlneşte un om care şi-a propus să realizeze ceva, face tot posibilul pentru a-l seca de energie. Îi repetă la nesfârşit că nu va reuşi niciodată, că este prea greu, că este imposibil sau că este nerealist.
Va încerca să-l convingă pe toate căile că trăieşte cu capul în nori, că nu este racordat la realitate. Asemenea vampirilor clasici, acesta încearcă să-şi convingă victima să devină una asemenea lui, adică o persoană lipsită de energie şi de încredere în forţele proprii. Vedem aşadar cât de rafinat acţionează acest vampir. Îl recunoaştem rapid, întrucât nu a realizat mai nimic niciodată şi ca urmare nu permite celor din jurul lor să realizeze ceva, fie că este vorba de viaţă personală, fie de cea profesională.
Vampiri energetici #2. Vampirul invidiei
Acest vampir îi ataca pe acei oameni care au deja realizări. El spune fie că au reuşit pe cai necinstite, fie că au avut un noroc care nu va ţine mult. Aceşti vampiri invidiază oamenii care au un business, mic sau mare, îi invidiază pe cei care au acumulat ceva material, ajungându-se până la invidii mai rafinate cum ar fi familiile fericite sau care au copii reuşiţi.
Asemenea vampirilor neputinţei, nici ei nu reuşesc să realizeze nimic bun în viaţă, din simplul motiv că aceste gânduri negative nu vor atrage nimic bun pentru ei.
Cu cât vor gândi mai murdar, cu atât viaţa lor va fi mai murdară. Primeşti ceea ce oferi! Ei vor oferi doar invidie şi gelozie, vor fi permanent nefericiţi, având unicul scop de a-şi ataca semenii şi prietenii care au succes şi sunt fericiţi.
Ei încearcă să intre în viaţa lor, să distrugă tot ce este bun, iar dacă nu reuşesc, încearcă să facă acest lucru în cercul lor social. Izolat, aceştia au şi reuşite, lucru care-i motivează să-şi continue demersul absurd.
Vampiri energetici #3. Vampirul greşelii
Acest vampir sta la pândă zile, luni, săptămâni în şir, vânând greşeli. Pe acest vampir îl vom întâlni la tot pasul: la serviciu, în familii, în diferite cercuri sociale. Îl vei recunoaşte uşor, întrucât vei observa că este fericit când găseşte victime care au făcut greşeli. Atunci acţionează cu brutalitate, având în acelaşi timp o licărire ciudată în priviri, bucuros că în sfârşit ai greşit. Ei extrapolează greşeală, reducând sensul vieţii persoanei în cauză la greşeală respectivă.
Scopul acestui vampir este de a distruge încrederea în sine a persoanei şi de a arată celor din jur acest caz. La fel ca şi ceilalţi vampiri, încearcă să câştige adepţi din rândul victimelor. De obicei, pe aceşti vampiri îi vei recunoaşte uşor pentru că nu încearcă să facă nimic deosebit cu viaţa lor.
Teama de a greşi este atât de mare pentru ei, încât vor accepta să facă numai acele lucruri care presupun un grad de risc foarte scăzut. Uneori, aceşti vampiri merg până acolo, încât creează mediul în care victimele pot greşi sau, altfel spus, întind capcane.
Citeşte continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.