Licitație pe ciobanul nepalez: 600 euro bucata. ”Nu-ți place, în 3 luni vine altul”. EXCLUSIV
Lipsa ciobanilor autohtoni este o realitate cruntă a zilelelor noastre, care i-a făcut pe mulți oieri să apeleze la agențiile de recrutare care aduc forță de muncă de peste mări și țări pentru a satisface cererea internă. În urmă cu vreo șase luni, de exemplu, a fost bătaie mare pe un lot de nepalezi aduși să salveze oieritul autohton.
N-a fost să fie, însă, pentru că mulți au fugit după doar câteva săptămâni, deși aveau încheiate contracte pe un an.
În toamnă, o agenție de profil a adus un prim lot de 60 de nepalezi la cererea crescătorilor de ovine, au fost făcute chiar și liste cu beneficiarii, iar cine a întârziat, a pierdut oferta.
Dumitru Dinulescu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Păstorul Miorița” din Constanța, ne-a declarat că a vrut și el să ia vreo 2-3 ciobănași nepalezi, dar n-a apucat. Cei care s-au descurcat mai bine, în final, au rămas cu buza umflată.
„Cam prin septembrie-octombrie, a venit prima tranșă de nepalezi, peste 60. Cei care au fost înscriși în prima tranșă au luat 2-3-4, care cum se înscrisese. Se dă 600 euro pe om, iar contractul este pe un an. Dacă în 3 luni nu esti mulțiumit de el, ți-l ia înapoi și-ți aduce altul, dar ei nu stau atât, dacă rămân undeva la trei săptămâni, o lună de zile și pleacă, pentru că ei vin la noi doar pentru acte”, a declarat pentru Ziarul Puterea Dumitru Dinulescu.
Ce le asigură angajatorul român? Un salariu net de 3.000 lei, masă și cazare. Și să nu credeți că se mai doarme ca pe vremuri la cojoc, acum, sunt condiții normale, cameră cu baie, televizor, au tot ce trebuie, numai că nu stau, povestește crescătorul.
Din păcate, astfel de cazuri nu sunt deloc singulare și se întâlnesc și în alte domenii nu doar în agricultură. Pe lângă nepalezi, s-a mai încercat varianta cu ciobani din Sri Lanka şi Bangladesh.
Citeste si Șoc pentru oieri: Zero cerere din partea țărilor arabe pentru mielul românesc, în martie. EXCLUSIV