Mii de tractoare pe străzile din Bruxelles. Ce i-a scos pe fermieri la proteste
Cerințele tot mai mari privind reducerea emisiilor de azot scot fermierii în stradă. Agricultorii din regiunea Flandra, nordul Belgiei, au protestat cu mii de tractoare pe străzile din Bruxelles, faţă de noile planuri ale Guvernului regional vizând limitarea emisiilor de azot, ceea ce presupune de fapt reducerea efectivelor de animale.
Pe străzi au fost aproximativ 2.700 de tractoare, care au blocat traficul pe străzile din Bruxelles, iar multe dintre tractoare aveau afişate panouri pe care erau scrise nemulţumirile fermierilor.
„În forma actuală, acordul privind reducerea emisiilor de azot vor provoca un carnagiu socio-economic”, au avertizat organizaţiile fermierilor într-un comunicat de presă.
„Suntem convinşi că ceva trebuie să se schimbe cu privire la emisiile de azot, dar sectorul agricol nu poate fi tratat în mod diferit de sectorul industrial”, a declarat Leen Engelen, unul dintre fermierii protestatari.
Pe fondul numărului mare de animale şi utilizarea puternică a îngrăşămintelor, dar şi traficul şi construcţiile, au făcut ca nivelul oxizilor de azot în aerul şi apa din Belgia şi Ţările de Jos să fie mai mare decât normele UE, fiind o ameninţare pentru mediul înconjurător.
Planurile care au ca scop limitarea emisiilor de azot în regiunea Flandra au provocat o criză la nivelul Guvernului regional, criză nesoluţionată în timpul celor 16 ore de discuţii ce au avut loc la începutul săptămânii. Mnistrul-preşedinte al regiunii Flandra, Jan Jambon, ar fi doriy să ia o decizie finală până la finele săptămânii.
Fermierii au refuzat să coopereze cu Guvernul în ceea ce privește luarea de măsuri destinate limitării emisiilor de azot, pentru că aceasta ar presupune o reducere semnificativă a şeptelului din Țările de Jos.
Citeste si România trebuie să reducă cu 62% consumul de carne până în 2030