Mircea Radu intervine în scandalul caselor de marcat: „Vor dispărea chelnerii, va învia autoservirea”
Mircea Radu intervine în scandalul caselor de marcat. Realizatorul TV se arată mirat că românii doar acum observă modificările făcute de unele magazine, respectiv decizia unor supermarketuri de a renunța la casieri, iar clienții să-și scaneze singuri cumpărăturile.
Decizia retailerului francez Auchan de a renunța la casieri a dus la apariţia unui val de nemulţumiri pe reţelele sociale. Luna trecută, compania a anunțat că renunţă complet la casieri şi îi înlocuieşte cu case de tip self service. Procesul se va implementa treptat, în prezent doar 12 magazine Auchan din București, Cluj, Constanța, Brașov, Iași și Timișoara fiind echipate cu noul sistem de case, urmând ca până în 2025 acesta să fie disponibil în toate unitățile rețelei.
„S-a inflamat lumea pe tema casieriilor de la Auchan. Nu pricep de ce abia acum…
Ani de zile, din 15-20 de case de marcat au funcționat cu om doar două sau trei, celelalte erau de formă, mobilier – nimeni n-a zis nimic de statul la cozi lungi și inutile. De asemenea (și tot de ani de zile) în paralel cu cele câteva casiere funcționau case self checkout; prezența acestora n-a dat de gândit? Dar rudele sau prietenii noștri din Occident cu care am vorbit despre asta nu ne-au liniștit zicându-ne că la ei e așa demult? Și nu în ultimul rând, sloganul lui Auchan este “Și viața se schimbă” – ce poate mai clar de-atât?…
Ne place sau nu, e corect sau nu, e moral sau nu, toate astea fac parte dintr-o altă discuție, total neinteresantă pentru băieții ăia mari, ăia cu banii, ăia care văd în viitor; ce să căutăm noi la masa lor?
Apropo, tare mi-e teamă că, ”pas cu pas”, vor dispărea chelnerii. Odată cu moartea restaurantelor va învia autoservirea și bufetul expres unde se va mânca ceva ușor, ”La varice”.
Se va duce dracului și romantismul. Aleluia!”, a spus Mircea Radu, pe pagina sa de Facebook.