Marcel Ciolacu: Autoritățile de la Chișinău vor transmite cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei clădirea fostului Seminar Teologic
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că parlamentarii Partidului Acţiune şi Solidaritate au depus în Parlamentul Republicii Moldova un proiect de lege prin care autorităţile de la Chişinău vor transmite cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, clădirea fostului Seminar Teologic din perioada interbelică.
„Se face dreptate pentru Mitropolia Basarabiei! Autorităţile de la Chişinău vor transmite cu titlu gratuit Mitropoliei Basarabiei, din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, clădirea fostului Seminar Teologic din perioada interbelică. Le mulţumesc parlamentarilor PAS pentru că au depus acest proiect de lege şi sper ca el să fie adoptat cât mai repede. După 30 de ani de discriminare şi inechitate, în sfârşit se face dreptate pentru Mitropolia Basarabiei, care este singura alternativă pe linie de credinţă din Republica Moldova la biserica subordonată direct Patriarhiei Moscovei. Este o reparaţie istorică şi morală faţă de nedreptatea făcută Mitropoliei Basarabiei, care a fost interzisă odată cu venirea sovieticilor la putere şi căreia comuniştii i-au confiscat, naţionalizat sau distrus toate proprietăţile„, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că, pe viitor, Mitropolia Basarabiei – sub ocrotirea Bisericii Ortodoxe Române – „îşi va ocupa locul binemeritat în societate” şi va putea contribui pe deplin la formarea educaţiei spirituale şi culturale a cetăţenilor Republicii Moldova.
„O contribuţie importantă în această victorie a românismului şi a credinţei o are domnul Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, alături de care am fost la începutul anului la o întâlnire cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care am discutat toate aceste aspecte„, a încheiat Ciolacu.