Varujan Pambuccian: Întâlnirea cu premierul – foarte bună; am avut discuţii legate de problemele curente
Întâlnirea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale cu premierul Nicolae Ciucă a fost legată de problemele curente ale acestora şi a fost una „foarte bună”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele grupului, deputatul Varujan Pambuccian.
Potrivit acestuia, România este peste nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte drepturile minorităţilor naţionale.
„A fost o întâlnire foarte bună care face parte din întâlnirile periodice pe care le avem. Am avut discuţii foarte multe legate de chestiuni curente. Uniunea Europeană este sub standardele noastre. Noi am avut o întâlnire legată de problemele noastre la nivelul standardelor noastre, care a fost foarte bună. A fost o discuţie legată de problemele curente care mai sunt. Sunt chestiuni legate de noua Lege a învăţământului, chestiuni legate de nevoile pe care le mai au unele minorităţi absolut punctuale în diverse locuri„, a explicat Varujan Pambuccian.
El a amintit că minorităţile naţionale nu constituie o structură de partid, grupul parlamentar fiind format din reprezentanţii organizaţiilor acestora. „Cu majoritatea Guvernelor am avut întâlniri pe lângă cele de coaliţie normale. Noi nu suntem o structură de partid, eu nu sunt şeful minorităţilor. Eu sunt liderul unui grup parlamentar, fiecare dintre colegii mei reprezintă o altă minoritate. Şi atunci mi se pare normal ca periodic, la nivelul coaliţiilor din care facem parte, să existe şi asemenea întâlniri. Acesta este motivul. Eu pot reprezenta interesele grupului, dar interesele organizaţiilor nu, este mult mai bine ca ele să se exprime”, a precizat Pambuccian.
Premierul Nicolae Ciucă şi secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, au avut luni, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, una dintre temele de discuţie fiind finanţarea organizaţiilor minorităţilor naţionale, a proiectelor şi programelor interetnice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES, dialogul instituţional permanent şi asigurarea condiţiilor cetăţenilor minorităţilor naţionale pentru promovarea drepturilor şi manifestarea diversităţii culturale, etnice, religioase au fost alte teme abordate în cadrul întrevederii.