Gorghiu: Spaţiile destinate jocurilor de noroc, interzise pe o distanţă de 300 de metri faţă de şcoli şi locuri de joacă
Spaţiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanţă de 300 de metri pietonali faţă de unităţile şi instituţiile de învăţământ, locurile de joacă pentru copii – este cea mai importantă prevedere a proiectului legislativ care se referă la limitarea accesului la jocurile de noroc, ce urmează să fie dezbătut luni, în plen, a declarat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, după şedinţa Biroului permanent.
„Printre primele puncte pe care le vom discuta în plenul Senatului (…), un proiect legislativ la care sunt şi eu şi alţi colegi din PNL, PSD, USR, iniţiatori, co-iniţiatori, un proiect care se referă la limitarea accesului la jocurile de noroc (…). Cea mai importantă prevedere este faptul că, pe o distanţă de 300 de metri pietonali, sunt interzise spaţiile în care se joacă jocuri de noroc, distanţa de 300 de metri pietonali fiind faţă de unităţile şi instituţiile de învăţământ, locuri de joacă pentru copii, aşezăminte de cultură, de artă, sănătate, cele cu caracter social şi, de asemenea, instituţiile de credit sau cele cu caracter financiar„, a precizat Gorghiu.
Ea a menţionat, totodată, un amendament iniţiat de PSD, admis la comisia de specialitate, care prevede că aceste „jocuri legate de păcănele” să nu mai poată să fie funcţionale în baruri.
„În al doilea rând, pentru a fi foarte corecţi, mă bucur că s-a adoptat un amendament al colegilor de la PSD, care prevede ca aceste jocuri legate de păcănele să nu mai poată să fie funcţionale în baruri. Acest lucru este foarte – foarte bun, pentru că, din păcate, din şcoli, din licee, deşi nu au voie, cu rucsacul în spate, elevi care au sub 18 ani intră direct în sala de jocuri de noroc, direct la păcănele pentru că sunt, repet, în proximitatea liceelor. E foarte simplu să faci acest lucru când ai tentaţia sub nas„, a punctat Gorghiu.
În opinia preşedintelui interimar al Senatului, legislaţia în domeniu trebuie să fie „din ce în ce mai strictă”.
„Trebuie, de asemenea, să ne preocupăm ca această legislaţie să fie din ce în ce mai strictă. Cred că direcţia în care am pornit este una sănătoasă şi cred că acest lucru va trebui să fie discutat mult mai serios având toate proiectele legate de interzicerea publicităţii pentru jocuri de noroc, modalitatea în care restricţionăm prezenţa acestor sedii în care se desfăşoară activitatea de jocuri în proximitatea locurilor unde copiii se simt în elementul lor, sau adolescenţii se simt în elementul lor. Sunt atât de multe lucruri de discutat încât cred că acesta este doar un prim pas. Îmi doresc ca proiectul să fie votat de toţi colegii parlamentari astăzi în Senat, ca el să poată să ajungă la Camera Deputaţilor şi să nu moară undeva în sertarul unei comisii, ci să întrunească o majoritate, astfel încât păcănelele să dispară la o distanţă considerabilă de locurile unde adolescenţii îşi desfăşoară activitatea – că este la şcoală, că se recreează în parcuri sau alte locaţii unde este firesc să fie adolescenţi„, a concluzionat Gorghiu.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.