Jurnalistă din Craiova, presată de poliție să-și dezvăluie sursele
O jurnalistă din Craiova a fost presată de poliție să-și dezvăluie sursele, după ce aceasta a scris că una dintre fiicele directorului general al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ fost prinsă la volan sub influența drogurilor.
Este vorba, mai exact, de jurnalista Ana-Maria Gebăilă, fondator al publicației ȘtiriCraiova.ro, care a fost citată să se prezinte la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Dolj, unde i s-a cerut să-și dezvăluie sursa unui articol.
Articolul care ar fi adus-o pe jurnalistă în fața polițiștilor este unul din data de 17 ianuarie anul acesta. Articolul avea la bază un comunicat de presă transmis chiar de IPJ Dolj. Instituția anunțase că o tânără de 24 de ani a fost oprită la un control în trafic, iar la testul cu aparatul drugtest, rezultatul a fost pozitiv la consumul de metamfetamine.
Jurnalista a aflat, însă și despre ce persoană este vorba și i-a dezvăluit identitatea. Ulterior, Ana-Maria Gebăilă a fost citată în calitate de martor, în cadrul unui dosar deschis în urma unei plângeri penale, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
La audieri, care au durat mai bine de o oră, polițistul i-a solicitat să spună cine este sursa informațiilor care au permis identificarea numelui tinerei care a fost depistată drogată la volan și dacă ziarista discută cu oameni din poliție.
Polițiștii nu s-au rezumat doar la a-i cere să-i divulge sursele și au insistat și asupra modului în care ar fi ajuns numele șoferiței la jurnalistă, respectiv prin Whatsapp, email sau alte mijloace, dacă sursa lucrează la Poliție și alte detalii care să ducă la identificarea acesteia.
„Un procuror din România, țară membră UE, mă constrânge să îi spun, sub jurământ (la audieri, ca martor ești obligat să juri că spui tot ce știi, în vreme ce ca inculpat poți sa refuzi să faci vreo declarație, pentru ca orice spui poate fi folosit împotriva ta) cine sunt sursele mele jurnalistice”, a scris Ana-Maria Gebăilă pe contul de facebook.