Nicolae Ciucă: Maghiarii din România aduc plusvaloare societății prin participare, cultură și patrimoniu
Maghiarii din România aduc plusvaloare societăţii noastre prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul şi preţuirea reciprocă, prin bogăţia culturii şi a patrimoniului, dar şi prin ataşamentul faţă de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei care definesc societatea europeană, a transmis prim-ministrul Nicolae Ciucă, miercuri, într-un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.
„Ziua Maghiarilor de Pretutindeni îmi oferă ocazia de a adresa felicitările mele maghiarilor din România şi de a sublinia importanţa contribuţiei acestora la dezvoltarea şi modernizarea statului român. În decursul ultimelor trei decenii, România a realizat progrese semnificative în edificarea unei societăţi democratice şi incluzive, iar aportul minorităţii maghiare s-a reflectat pozitiv în cadrul acestui proces. Prin participare activă, printr-o colaborare cu majoritatea bazată pe respectul şi preţuirea reciprocă, prin bogăţia culturii şi a patrimoniului, dar şi prin ataşamentul faţă de valorile şi principiile libertăţii şi democraţiei care definesc societatea europeană, maghiarii din România aduc plusvaloare societăţii noastre„, a afirmat Nicolae Ciucă.
Şeful Executivului a subliniat că promovarea şi afirmarea culturii, istoriei, identităţii etnice, lingvistice şi religioase ale minorităţilor naţionale constituie caracteristici ale unei societăţi mature, democratice şi europene, iar România de astăzi are nevoie de energiile creatoare, de ideile şi inspiraţia fiecărui cetăţean, indiferent de etnie, de limbă, de religie.
„În această zi specială, transmit cetăţenilor români de etnie maghiară sincerele mele urări de sănătate, prosperitate şi împliniri! La mulţi ani!”, a spus premierul Ciucă.