Pleacă Dan Petrescu amiabil sau cu 2 milioane euro de la CFR Cluj? Decizia se va lua astăzi

Publicat: 30 nov. 2020, 10:45, de Aurel Drăgan, în SPORT , ? cititori
Pleacă Dan Petrescu amiabil sau cu 2 milioane euro de la CFR Cluj? Decizia se va lua astăzi

CFR Cluj a pierdut cinci din ultimele șase partide jucate, iar meciul din Cupa României pierdut în fața Poli Iași a pus capac. Patronul clubului de fotbal, Neluțu Varga, a declarat că se desparte de tehnicianul Dan Petrescu.

Numai că lucrurile nu sunt atât de simple. Dan Petrescu are o clauză de reziliere a contractului înainte de termen de 2 milioane euro, pe care clubul ar trebui să îi achite dacă îl concediază pe tehnician. Ori suma nu este deloc mică și se dorește o despărțire amiabilă, care nu ar mai presupune achitarea clauzei de reziliere.

„Da, e adevărat, ne-am despărțit de domnul Dan Petrescu. Este o decizie definitivă, n-0 mai întoarce nici președintelui României. Îi mulțumim pentru tot. Asta e viața, nu ai voie, la ce condiții avem, să te elimine Poli Iași din Cupă. Vom aduce rapid antrenor, eu îl vreau pe Mutu, am încredere în Adi. Dar, vom vedea”, a declarat Neluțu Varga pentru fanatik.ro după meciul cu Poli Iași. Neluțu Varga îș dorește ca antrenor pe Adrian Mutu, selecționerul naționalei U21.

Dar Ștefan Gadola, acționar minoritar al clubului, a declarat pentru Gsp.ro, că ruptura nu a avut loc oficial până în acest moment. Urmează să se țină o ședință la ora 12.00 în care se vor discuta detaliile și se va încerca convingere lui Dan Petrescu să renunțe la clauza de reziliere.

„Este normal ca domnul Varga aă aibă o asemenea descărcare, a adus foarte mulți bani în club și este prima dată când CFR pierde cinci meciuri din ultimele șase în istoria modernă a clubului. Întotdeauna antrenorii au avut o demnitate și au spus „da, asta este, nu reușesc, nu pot”. Și au plecat”, a declarat Gadola la GSP Live.

Trofee pe linie cu Dan Petrescu

Unul dintre cei mai prolifici antrenori români, Dan Petrescu a câștigat cu CFR Cluj în actualul mandat, început în martie 2019, campionatul din ultimele două sezoane și s-a calificat de fiecare dată în grupele Ligii Europa.

Cu alte cuvinte, a și adus o mulțime de bani la club prin câștigarea campionatului intern și participarea în competiția europeană.

În ultima perioadă, formaţia ardeleană a pierdut cinci din ultimele şase meciuri, două în campionat, două în Liga Europa, cu AS Roma, scoruri 0-5 şi 0-2, şi unul în Cupa României.

CFR Cluj ocupă locul 3 în Liga 1, cu 21 de puncte după 11 etape şi după FCSB, 27 de puncte, şi CS Universitatea Craiova, 25 de puncte.

Formaţia CFR Cluj a fost eliminată, duminică, de echipa Poli Iaşi în 16-imile de finală ale Cupei României. Ieşenii s-au impus cu scorul de 1-0.

Petrescu a mai condus CFR Cluj în sezonul 2017/2018, când de asemenea echipa a câştigat campionatul. CFR va juca săptămâna viitoare cu TSKA Sofia în meciul din grupa Legii Europene și se află încă în cursa pentru primăvara europeană. Este obligată să câștige cu bulgarii de la Sofia și cu elvețienii de la Young Boys Berna pentru a fi sigură de locul secund, care o duce în fazele superioare ale competiției.