Bușteni: S-a deschis pârtia de săniuțe de la Kalinderu
Sute de amatori de săniuș s-au putut bucura de zăpadă, luni, pe pârtia de la Kalinderu, deschisă publicului în condiții speciale.
Conform datelor postate pe pagina de Facebook a „Domeniului schiabil Kalinderu”, pârtia de săniuţe a fost deschisă oficial, imaginile transmise live de camerele amplasate în zonă arătând că zeci de persoane, între care mulţi copii, se află pe pârtie. De asemenea, tunurile de zăpadă artificială funcţionează în continuare.
Autorităţile anunţă că pe pârtia de la Buşteni este permis accesul doar cu săniile din dotarea Domeniului Kalinderu, iar săniile vor fi dezinfectate după fiecare client. Totodată, sunt obligatorii păstrarea distanţei şi purtarea măştii de protecţie, conform reglementărilor în vigoare.
Restaurantul din zonă serveşte mâncare doar în regim take away iar la terasă pot fi servite băuturi calde, se mai precizează în mesajul postat pe Facebook.
Totodată, pe pârtiile de schi pentru începători de la Azuga, deschise în urmă cu câteva zile, zeci de turişti practică sporturi de iarnă, conform imaginilor transmise live din zonă.