Călugăr căutat de procurorii DIICOT. Este acuzat că a violat doi băieți minori
Un călugăr de la mânăstirea „ARBORE” este căutat de procurorii DIICOT. Acesta este acuzat că ar fi violat doi băieți minori.
Este vorba, mai exact, de un călugăr de la mănăstirea ”ARBORE”, care le-ar fi oferit minorilor bani în schimbul actelor sexuale. Potrivit presei locale, Monahul ar fi ajuns la mânăstirea Arbore de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, cu binecuvântarea IPS Calinic, arhipiscopul Sucevei și Rădăuților.
Călugărul a aflat că este căutat de procurorii DIICOT și a fugit de la mânăstire.
Reacția Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
”- Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a luat act de urmărirea penală a respectivului ierodiacon, drept pentru care s-a dispus, în Ședința Permanenței Consiliului Eparhial, din data de 03.03.2023, oprirea de la slujirea liturgică.
– Pentru că acuzația este de ordin penal, o anchetă internă va avea loc după încheierea cercetării de către organele judiciare; în cazul în care cercetarea confirmă fapta, persoana va fi deferită Consistoriului monahal, în vederea excluderii din cler.
– Spre informare, precizăm că persoana acuzată a dat la intrarea în viața monahală o declarație pe propria-i răspundere că nu are „orientări homosexuale sau de altă natură, care să constituie impediment de a fi hirotonit”.
– În plus, de la sesizarea presupusei fapte, ieromonahul a părăsit mănăstirea fără știrea conducerii mănăstirii.”.