Director ADS, reținut de DNA. Ce mită a cerut pentru un teren de 650 ha în Giurgiu
Nuță Marius Ionel, director al Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului (ADS), a fost reținut de Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, anunță DNA.
La mijloc este vorba de o mită de 350.000 euro solicitată pentru concesionarea unui teren de 650 ha în Giurgiu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatului pentru 24 de ore, începând cu data de 20 martie 2023.
„În perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, inculpatul Nuță Marius Ionel, funcționar în cadrul Agenției Domeniile Statului (A.D.S.), ar fi pretins, pentru el și pentru alte persoane, de la un om de afaceri (martor în cauză), suma totală de 350.000 euro pentru „a-l ajuta” pe acesta din urmă să încheie cu ADS un contract de arendă pentru o suprafață de 650 ha de teren agricol, situat într-o comună din județul Giurgiu. În contul aceleiași sume de bani, inculpatul i-ar mai fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze respectiva suprafață de teren pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani”, se arată într-un comunicat al DNA.
Martorul i-ar fi remis inculpatului Nuță Marius Ionel suma de 90.000 lei, ce reprezenta o primă tranșă din suma pretinsă inițial. Ulterior, cu toate „eforturile” depuse de inculpat, licitația privind arendarea terenului respectiv a fost câștigată de o altă persoană.
Inculpatului Nuță Marius Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, mai precizează DNA.
La data de 21 martie 2023, judecătorii Tribunalului București au admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile, a inculpatului, formulată de procurorii anticorupție. Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Citeste si ADS vrea bani din producția de energie verde ca să cumpere terenuri