Tranzacție cu cântec! Eximbank a cumpărat BR deși a fost avertizată de problemele acesteia
La începutul anului, Eximbank anunța că a achiziționat Banca Românească! Un raport al Curții de Conturi arată că instituția statului s-a ales cu un ”cartof fierbinte”.
Raportul public al Curții de Conturi pe anul 2021 arată că o serie de probleme pe care le-a găsit la Banca Românească, instituția pe care Eximbank, banca de comerț exterior a României, a absorbit-o recent.
Documentul susține că BR utilizează o aplicație informatică de contabilitate care nu a fost adaptată, în totalitate, cerințelor legale. Registrul-jurnal astfel întocmit nu permite utilizarea acestuia în concordanță deplină cu scopul pentru care a fost reglementat.
• Operațiunile prezentate în registrul-jurnal nu au asociate conturile contabile corespondente, debitoare sau creditoare, după caz, iar sumele asociate unei operațiuni sunt la nivel agregat și nu la nivel de operațiune financiar-contabilă, așa cum prevăd reglementările contabile aplicabile pentru structura registrului-jurnal.
Totodată, BR a întocmit cereri de plată neconforme pentru unele dintre garanțiile emise de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA – IFN (FNGCIMM), aspect ce a condus la refuzul de plată al FNGCIMM și, implicit, la pierderea unor garanții în sumă de 1.341 mii lei.
Banca nu a monitorizat respectarea condițiilor contractului de credit privind obligația ipotecării anuale a creanțelor rezultate din contracte în valoare de minimum 2.000 mii lei, generând astfel un posibil risc de nerecuperare integrală a unui eventual credit neperformant, prin valorificarea tuturor garanțiilor asiguratorii prevăzute în contractul de credit.
Banca a menținut în mod eronat în evidența contabilă extrabilanțieră dreptul de garanție asupra imobilelor, în condițiile în care creditele acordate în cadrul programelor IMM Invest România și Prima Casă au fost exigibilizate, iar imobilele achiziționate din credit, valorificate prin intermediul ANAF și sumele rezultate din această valorificare au fost distribuite băncii și statului român proporțional cu procentul de garantare.
Banca nu a înregistrat în evidența extrabilanțieră diminuarea valorii garanțiilor acordate de FNGCIMM în cadrul programelor IMM Invest România și Prima Casă cu sumele reprezentând creditul rambursat de împrumutat în cadrul creditelor angajate, menținând astfel un nivel supradimensionat al soldurilor garanțiilor acordate în favoarea băncii de FNGCIMM.
Tranzacția Eximbank-Banca Românească
În ziua de 3 ianuarie, pe piața bancară a apărut o știre foarte interesantă: ”După un proces unic pe piața financiar-bancară românească, fuziunea dintre EximBank, în calitate de societate absorbantă, și Banca Românească, în calitate de societate absorbită, a fost înregistrată oficial la Registrul Comerțului, astfel că începutul anului 2023 aduce pe piața retailului bancar un nou jucător, puternic și pregătit să contribuie la diversificarea ofertelor bancare de pe piața românească”.
EximBank, al cărei acționar majoritar este statul român, prin Ministerul Finanțelor, a devenit astfel o bancă universală românească de top adresându-se, deopotrivă, companiilor și persoanelor fizice.
“Ne-am asumat la începutul mandatului ducerea la bun sfârșit a acestei fuziuni. Statul devine astfel mai competitiv și contributor direct al creșterii gradului de intermediere bancară în România. Am încredere că managementul noii entități bancare va pune pe loc fruntaș proiectele de dezvoltare și investițiile cu valoare adăugată în economie. Le urez succes!” a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Încă din 2019, scopul achiziției Băncii Romanești a fost atât consolidarea participației statului în sectorul bancar, cât și îmbunătățirea poziției financiare a grupului Exim, respectiv diversificarea modelului de afaceri prin adăugarea clientelei de tip retail și formarea unei mase critice de clienți care să permită consolidarea bazei de atragere de resurse financiare și alocarea eficientă a capitalurilor, ca urmare a sinergiilor și a economiilor de scală rezultate, se spunea în informarea Eximbank.
Tranzacția are ca efect crearea unui alt brand puternic la nivel național aparținând statului român în calitate de acționar, EximBank urcând după fuziune pe locul 8 în topul băncilor – de pe poziția 21 în 2012 – cu o cotă de piață în total active de circa 3%. Această performanță a fost posibilă fără să fie antrenate resurse suplimentare de la bugetul de stat sau de la alți acționari minoritari.
Independent de componentele specifice unei bănci universale, EximBank va continua să acționeze pe segmentul garanțiilor și asigurărilor de stat, în concordanță cu mandatul primit din partea statului român, susținând astfel exporturile, tranzacțiile internaționale și alte proiecte în domenii prioritare ale economiei sau absorbției de fonduri europene.
Se schimbă numele
Banca de Export Import a României – EximBank SA devine din 10 mai Exim Banca Românească SA, după fuziunea dintre cele două bănci.
„Am recurs la această schimbare pentru că, deşi în cei peste 30 de ani de activitate EximBank şi-a extins considerabil aria de adresabilitate, denumirea a rămas aceeaşi fiind limitativă şi nişată, fără să reflecte activitatea reală a băncii. Este şi motivul pentru care brandul EximBank s-a fixat în memoria colectivă asociat cu «banca exportatorilor». Acum că EximBank este o bancă universală, după fuziunea cu Banca Românească, era absolut necesară adoptarea unei noi identităţi care să marcheze extinderea adresabilităţii şi către persoanele fizice. Ca atare, am considerat că este important să facem mult mai vizibil acest lucru, iar, pentru aceasta, aveam nevoie de un nou brand care să reflecte tot ceea ce suntem acum: o nouă bancă românească de top, un partener de banking de încredere pentru toată lumea, persoane fizice sau juridice, inclusiv exportatori. Adică Exim Banca Românească“, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank.