Sepsi – FCSB 1-2. Luptă încinsă la titlu, în Superligă (Video)
FCSB a învins-o pe Sepsi, în deplasare, scor 2-1, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii.
Gazdele au început tare, iar în minutul 5 Aganovic a nimerit bara. Un minut mai târziu, Ștefănescu a șutat din interiorul careului, balonul a fost deviat de Radunovic și a ajuns în poarta lui Târnovanu.
FCSB a egalat după doar două minute. Darius Olaru a trimis de la distanță, iar Compagno a înscris cu un șut superb.
Florinel Coman a dus scorul la 2-1 pentru FCSB, după o fază de atac superbă.
După pauză, formația covăsneană a căutat golul egalizator. În minutul 63, Dumitrescu a centrat din partea stângă, Aganovic a șutat, balonul a ajuns la Șafranko, care a înscris, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
În minutul 70, același Aganovic i-a pasat în careu lui Rondon, mingea a ajuns la Papa, care nu l-a putut învinge pe Târnovanu.
În urma acestei victorii, FCSB ocupă locul 3 în clasament, cu 33 de puncte, la trei puncte de liderul Farul Constanţa. De cealaltă parte, Sepsi ocupă locuo 6, cu 21 de puncte.
Au evoluat echipele:
Sepsi: Niczuly – R. Dimitrov, M. Bălaşa, Ninaj, A. Dumitrescu – Aganovic, N. Păun, J. Rodriguez (Papa 64) – Safranko, Tudorie (Rondon 64), Ştefănescu (I. Gheorghe 81). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
FCSB: Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Ad. Şut (I. Cristea 77), Edjouma (Ovidiu Popescu 46) – Cordea (Miculescu 46), Compagno, Fl. Coman (V. Creţu 82). ANTRENOR: Mihai Pintilii
Cartonaşe galbene: Fl. Coman 21
Arbitri: Sebastian Colţescu – Ciprian Danşa, Daniel Mitruţi – Andrei Antonie
Arbitri VAR: Horia Mladinovici – Andrei Constantinescu
Observator: Liviu Ciubotariu