În România, despre politicieni curajoşi se vorbeşte la timpul trecut

Pe zi ce trece, Guvernul şi Parlamentul, clocesc tot felul de acte normative care vor avea efect nocive pe termen mediu şi lung pentru acest Neam. Zilele trecute am avut exemple elocvente. Sub pretextul fals cã “Aşa doreşte opinia publicã!”, la sugestia Guvernului, parlamentarii au votat cu douã mâini scoaterea pragului valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu din legislaţie.

Apoi, aceeaşi parlamentari au votat, tot la îndemnul Guvernului, modificarea Legilor Justiţiei, inclusiv prin reintroducerea Serviciului Român de Informaţii în anchetele penale.

Culmea, deşi în comisiile juridice din Parlament, dar şi în Guvern, existã avocaţi şi jurişti remarcabili care au analizat şi reanalizat efectele dezastruoase viitoare ale celor douã acte normative adoptate, nimeni nu a avut curajul sã crâcneascã. Toatã lumea a “elaborat”, a “lecturat”, a tãcut, iar apoi a votat. La comandã politicã! Dar şi de fricã! Pentru cã (nu-i aşa?), mulţi dintre politicieni au în şifoniere scheleţi care pot zornãi oricând.

Însã cei care nu au “bube” oare nu s-au gândit la urmãrile deciziilor lor? Probabil cã s-au gândit! Dar nu au avut curajul sã iasã din confortul propriu, gândind “raţional” cã dacã vor vota aşa cum le zice partidul poate vor mai apuca vreun mandat, vreo funcţie, şi îşi vor putea trãi în tihnã bãtrâneţea cu pensii speciale plãtite inclusiv din contribuţiile celor care vor avea de pãtimit de pe urma legilor strâmbe zãmislite de ei.

Am stat şi m-am întrebat de ce niciun politician nu a avut curajul de a se împotrivi sau mãcar de a trage un semnal de alarmã în privinţa nocivitãţii celor douã acte normative adoptate.

Chiar nici un politician nu s-a gândit sã spunã “Nu!” celor douã acte normative, ştiind cã la un moment dat el, copilul sãu, o persoanã apropiatã sau un amãrât din popor poate deveni vinovatul fãrã vinã?

Chiar nimeni nu a realizat cã urmarea acestor “legi” justiţia se poate deghiza oricând în injustiţie şi va putea frânge destine dacã cei care deţin frâiele Sistemului pornesc tãvãlugul? Doar avem sute de exemple de vieţi curmate atunci când Sistemul şi-a pornit maşinãria de distrus destine şi a permis portocalelor din subordine sã instrumenteze la comandã dosare inventate.

Întrebându-mã de ce nimeni nu a avut curaj de a spune mãcar “Oamni buni, nu e binem staţi sã mai cântãrim!”, mi-am adus aminte ce îmi spunea în copilãrie, despre curaj, bunicul meu, un ţãran simplu din Ţara Fãgãraşului. El îmi repeta deseori cã cea dintâi calitate a unui om este curajul. Şi îmi dãdea mereu un citat din popor despre ce înseamnã curajul. “Taicã, actul de curaj este dictat de inimă, pe când actul de laşitate este impus de minte”.

Pânã când nu am crescut nu am înţeles ce legãturã existã între curaj şi inimã. Abia prin clasa a opta, la o orã de latinã am aflat cã acest cuvânt minunat, “curaj”, provine din latinescul “cor”, care înseamnă inimă. Atunci am înţeles cã omul curajos este cel care trăieşte cu intensitate viaţa şi se comportă după cum îi dictează inima, chiar dacă la orice colţ existã pericole.

Ştiu cã mulţi vor spune cã acela care are curajul de a se lãsa condus de inimã poate dovedi deseori un comportament iraţional şi cã laşul are de multe ori o conduită raţională.

Opinia mea este cã diferenţa dintre curaj şi laşitate are la bazã existenţa sau nu a forţei morale de a înfrunta sentimentul de teamă. Asta pentru cã atât curajul, cât şi frica nu se exclud reciproc. Frica este un sentiment firesc, prezent la orice om. Însã numai omul curajos o înfruntă totdeauna prin asumarea riscurilor generate de pericolele ce pândesc societatea.

In afarã de forţã moralã, curajul mai conţine ceva. Conţine geniu, putere şi magie. Curajul înseamnă să ai puterea să te ridici şi să vorbeşti, să te aşezi şi să asculţi. Şi nu am spus eu aceste vorbe. Ci doi oameni celebri: Goethe şi Churchill. Raportându-mã la ce au spus acei doi oameni ale cãroe nume sunt scrise cu litere de aur în istoria umanitãţii, realizez cã ceea ce s-a întâmplat zilele acestea ne reconfirmã ce ştiam. Anume cã nu avem politicieni care sã aibã şi curajul de a face lucruri mici, dar magice, pentru acest Neam. Mi-am dat seama cã România nu are politicieni care sã aibã curajul sã se aşeze şi asculte ofurile mulţimii, care sã se ridice şi sã vorbeascã cu orice risc despre şi pentru Neam.

Din nefericire, despre politicieni curajoşi în România se vorbeşte în sens sens clasic. Şi doar la timpul trecut …

Însã, eu cred cã Dumnezeu nu doarme şi cã nu va mai trece multã vreme pentru ca din rândurile acestui Neam mult prea oropsit sã se ridice politicieni, adevãraţi oameni de stat, care sã aibã curajul de a alege între bine şi rãu, între adevãr şi minciunã, între dreptate şi nedreptate. Iar atunci, toate legile chibzuite azi strâmb vor fi îndreptate. Pãcat însã cã pânã atunci, vieţi, destine şi familii vor fi nãruite din pricina legilor strâmbe, votate din laşitate, nepãsare, neştiinţã, ori din raţiuni personale-meschine de cei care ne conduc vremelnic.