19:37, 20.12.2024 • Justitie
DNA: Percheziții la spitale din trei județe. Sunt suspiciuni de corupție privind achizițiile pentru materiale COVID
Procurorii anticorupție fac mai multe percheziții, joi dimineață, la mai multe spitale din județul Brașov, Harghita și Iași, având suspiciuni privind achizițiile de aparatură și consumabile pentru spitalele COVID și suport COVID.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârşite în perioada decembrie 2019 – prezent”, a transmis DNA într-un comunicat de presă.
Sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, mai arată DNA.
Potrivit informațiilor Digi24, este vizat de percheziții și un polițist care le oferea informații celor cercetați.