Gara de Nord a devenit bazarul șmecherilor protejați de conducerea CFR SA
Din această săptămână, Gara de Nord din București a devenit bazar ad-hoc asemănător celui de Bucur Obor sau Vitan Bârzești ca urmare a unor aranjamente făcute la nivelul conducerii companiei CFR SA sub nasul Poliției Transporturi.
Talciocul lui Ungureanu din Gara de Nord
Principalul culoar de acces către peroanele din Gara de Nord, adică cel de la ”Coloane”, este acum blocat de 40 de tarabe metalice unde vânzătorii ambulați vând de la papuci, căciuli, ciorapi până la veste și jucări (vezi FOTO).
Practic, sub ochii vigilenți ai unei firmei de pază din Gara de Nord, dar mai ales sub atenta supraveghere a Poliției Transporturi, culoarul de acces către persoane, în special pentru pompieri și salvare, este acum ocupat de tarabele comercianților ambulanți.
Mai mult, călătorii sunt obligați să facă slalom cu bagajele printre tarabe ca să ajungă la peroane, biroul de informații sau farmacie. De ce? Pentru că directorul Regionalei CF București, Marian-Cristian Ungurean, cu binecuvântarea directorului general al CFR SA, Ion Alexandru Simu, consideră Gara de Nord tarlaua sa personală, unde, pentru o chirie simbolică, a transformat-o într-un talcioc.
Tarabe să fie cât mai multe, restul nu mai contează…
Mai mult, o parte din intrarea despre ”Coloane”, adică al culoarului cu Poliția Transporturi Gara de Nord a fost blocat (sudat) ca să nu fie deranjat de călători cel care și-a deschis o terasă. În plus, toate accesele către peroane sunt opturate de chioșcuri și frigidere printre care călătorii încearcă să se strecoare cu bagajele către peroane.
Însă, mare problema este că cele doua culoare destinate accesului călătorilor către peroane sau ieșire spre „Coloane”, figurează ca zonă pentru intervenția pompierilor și a salvării în caz de incendiu sau accident. Dar deocamdată, nici Poliția Transporturi, nici IGSU sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului nu îi deranjează pe acești comercianți de la tarabele care au blocat principalul culoar de acces din Gara de Nord. De ce oare?