Începe Săptămâna Patimilor. Ce NU este bine să faci în Săptămâna Mare
Săptămâna Sfintelor Pătimiri este perioada în care toți creștinii ortodocși încep pregătirile spirituale pentru cea mai mare sărbătoare a creștinătății: Învierea Domnului.
Ce nu se face în Săptămâna Mare a Paștelui 2023
Pentru Săptămâna Mare a Paștelui sunt impuse câteva restricții cu privire la comportamentul de zi cu zi. ”În Săptămâna Mare nu se bârfește, nu trebuie să îi judecăm pe cei din jur, ci dimpotrivă, trebuie să iertăm pe cei din jur. Nu avem voie să mai facem răutăți celor din jur”, spune preotul Gabriel Cazacu.
De asemenea, muncile la câmp nu mai pot fi făcute din Joia Mare până după Învierea Domnului, iar în Vinerea Mare nu se coase și nu se face curățenie.
Se spune că în Joia Mare nu este bine să dormi, cei care fac acest lucru vor rămâne leneși un an întreg, iar dacă o femeie doarme în această zi va deveni Joimariţa, iar asta o va face incapabilă de lucru pe parcursul întregului an.
Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paștelui 2023
În Săptămâna Patimilor sunt interzise câteva lucruri, iar restricțiile alimentare, specifice Postului Paștilor, sunt întărite în anumite zile, mai ales în Miercurea și în Vinerea Mare.
”În Săptămâna Mare trebuie să ne umplem de har, nu de mâncare. Nu îndestularea trupului se caută, mai ales în această perioadă. Nu se mănâncă carne, e bine să ținem post. Miercurea și vinerea, cei care pot, e bine să se ajuneze, să se țină un post mai aspru, doar cu pâine și cu apă. Dacă se poate chiar, Vinerea să se ajuneze complet de cei care sunt sănătoși și au o condiție fizică bună.
Există tradiții care spun că nu se mănâncă urzici și oțet, dar acestea sunt tradiții locale, obiceiuri ce se țin în Joia și Vinerea Patimilor și sunt legate de patimile prin care a trecut Hristos”, ne-a mai precizat preotul Gabriel Cazacu.
Ce e bine să faci în Săptămâna Patimilor
În perioada Săptămânii Patimilor, creștinii ortodocși trebuie să se pregătească de întâmpinarea marii sărbători creștine cu un suflet curat.
”După cuviință, în fiecare casă de creștini ortodocși încep pregătirile. Nu doar cele culinare, cele gastronomice, ci cele spirituale. Și ce cadou îi putem face noi Bunului Dumnezeu care se jertfește pentru Noi decât eliberarea sufletului nostru de păcate și de patimi?
În această săptămână intensificăm rugăciunea. Cei care nu au postit au timp, în această săptămână, să postească, să se împărtășească, să se împace cu cei care au mai avut dispute. Trebuie să ne împăcăm chiar și cu cei care ne urăsc pe noi, așa dovedim să suntem ucenicii lui Hristos”, ne-a spus preotul Gabriel Cazacu.
De asemenea, creștinii trebuie să meargă la slujbele de seară, la Denii. ”Este cea mai frumoasă perioadă a anului și bisericesc. Și natura ne arată asta, vedem explozia de frumusețe, de verde, de peste tot”, spune el.
Important în perioada Săptămânii Patimilor este ca oamenii să fie mai generoși, să se gândească la cei din jur și care, din păcate, trec prin momente mai dificile. ”Trebuie să facem curățenie, dar să facem și fapte bune. Acum ne gândim cu multă întristare și speranță la refugiații din Ucraina.
Așa că, atunci când facem pregătirile pentru masa pascală, punem deoparte câteva ouă roșii, o bucată de pască, niște drob, cozonac pentru cei care și-au pierdut casa și toată agoniseala de o viață. Aceasta este fapta bună și bine primită în fața Domnului! Atunci când noi suntem la masa pascală și acești oameni, frați întru credință cu noi, să aibă ocazia să se bucure de lumina Învierii”, spune preotul Gabriel Cazacu.
Ce rugăciuni se spun în Săptămâna Mare a Paștelui 2023
Un lucru foarte important în perioada Săptămânii Patimilor este timpul pe care îl dedică credincioșii rugăciunilor. Se fac o serie de rugăciuni speciale unele menite să îi pregătească pe creștini pentru împărtășanie.
”În această perioadă se face canonul pentru împărtășanie. Această rugăciune există în toate cărțile de rugăciuni, este un canon special care ne pregătește să primim trupul și sângele Domnului. Acest canon se face pe lângă rugăciunile obișnuite, cele pe care ar trebui să le spunem zi de zi”, a mai spus preotul Gabriel Cazacu.
De asemenea, conform obiceiului, în perioada Săptămânii Mari, se spune și Rugăciunea numită Alcătuirea Sfântului Isaac Sirul, scrie fanatik.ro