De Paște, vor fi suplimentate trenurile pe rutele cele mai aglomerate
Anunț important făcut de CFR Călători! În perioada Sărbătorilor de Paşte, trenurile spre cele mai solicitate destinaţii, vor fi suplimentate.
„CFR Călători informează că în perioada Sărbătorilor de Paşte sunt aşteptate vârfuri de trafic şi va opera cu întreaga capacitate tehnic disponibilă de transport, pentru asigurarea compunerii trenurilor. Astfel, în funcţie de evoluţia şi dinamica traficului de pasageri, vor fi suplimentate operativ trenurile către cele mai solicitate destinaţii”, se spune în comunicat.
Totodată, CFR Călători vine cu o serie de recomandări pentru pasageri. Reprezentanții companiei fac apel la călători și îi sfătuiește să își procure din timp legitimațiile de călătorie şi să folosească toate trenurile puse la dispoziţie în graficul de circulaţie al zilei.
Pasagerii pot achiziționa bilete utilizând următoarele canale: online, de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă „CFR Călători mersul trenurilor şi bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store şi Huawei AppGallery); de la automatele de vânzare bilete din gări sau direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR ori de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).
„Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet de călătorie, dacă la ghişeu/casa de bilete li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Vor evita astfel, plata în tren a biletului cu suprataxă şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii”, se mai spune în comunicat.