Șeful ANAF a pus ochii pe platformele de comerț online. Care sunt românii aflați în vizorul Fiscului
Lucian Heiuș spune că pricipalii vizați de controale sunt cei care au o cifră de afaceri mai mare de 100.000 de euro, nu cei care vând telefonul sau bicicleta.
Inspectorii ANAF îi verifică pe cei care au avut vânzări anul trecut de peste 100.000 de euro, nu pe cel care îşi vinde din casă bicicleta copilului, schiurile care au rămas mici, clăparii, a declarat, marţi, președintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.
„Discutăm de fapte de comerţ care nu sunt autorizate. După ce am făcut acea verificare pe tranzacţiile care s-au făcut, ca urmare a informaţiilor din declaraţia 395 – şi am constatat că sunt peste 20.000 şi cu un volum de aproape 2 miliarde lei, am stabilit un prag de analiză de risc a noastră (…) Am zis să începem cu cei mai mari, cei mai mari fiind o persoană care a vândut prin comerţ online de 44 milioane lei, 9 milioane de euro, şi nu a declarat nimic. Mie mi se pare că omul ăla e şi sărit un pic de pe fix. Cum să vinzi de 9 milioane de euro fără să declari nimic? Este clar că sfidezi orice regulă de bun simţ”, a spus Lucian Heiuş, la conferinţa de lansare a Campaniei „Acceptă plata cu cardul”.
Întrebat dacă vor începe verificări şi în rândul gospodinelor care comercializează cozonaci şi alte produse specifice Sărbătorilor Pascale şi care depăşesc acel plafon, preşedintele ANAF a subliniat că românii nu ar trebui să cumpere astfel de produse de la persoane fizice neautorizate.
„O gospodină care vrea să vândă prăjituri sau cozonaci prin online, nefiind autorizată, este ilegal ce face – pentru că poţi să atentezi la sănătatea oamenilor, nu este legal – şi toţi consumatorii ar trebui să cumpere din magazinele organizate. Ştiu că este o practică”, a adăugat Lucian Heiuş.
El a precizat că nu recomandă românilor să cumpere de la persoane fizice care fac reclame pe Facebook şi care nu sunt autorizate şi nu au laboratoare, nu au bucătării care să respecte minime condiţii de igienă stabilite de legislaţia din România.
„Vinde prăjituri de casă dar el, cine ştie, le coace într-un garaj şi le pune după aceea în vânzare şi, Doamne fereşte, te trezeşti cu o Salmonella sau altceva, nefiind înregistrat şi să respecte condiţiile de igienă.”, a mai spus şeful ANAF.