Dosarul Microsoft 3, pe cale să se închidă la finalul lunii mai. Singurul inculpat care nu voia prescripția, s-a răzgândit
Călin Tatomir, sigurul inculpat din Dosarul Microsoft care declara că nu vrea să i se aplice deciziile CCR și ICCJ pe tema prescripţiei, ci să își dovedească nevinovăția s-a răzgândit la ultimul termen de judecată.
Călin Tatomir, la care se uitau lung Gabriel Sandu, Claudiu Florică și Dinu Pescariu atunci când a spus că vrea continuarea procesului penal, le-a solicitat judecătorilor de la Înalta Curte să constate că faptele s-au prescris, iar nevinovăția o va găsi „la Dumnezeu”.
Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, afaceriștii Claudiu Florică și Dinu Pescariu, precum și fostul director Microsoft România, Călin Tatomir au fost întrebați pe rând marți, 11 aprilie, la ultimul termen de judecată pe fond din Dosarul Microsoft dacă invocă prescripția faptelor sau dacă vor să se judece în continuare.
Este vorba despre Dosar Microsoft 3, în care Gabriel Sandu este vizat pentru abuz în serviciu și spălare de bani, legat de prelungirea contractelor pentru licențele de software. O pronunțare este așteptată în această cauză pe finalul lunii mai.
În „Microsoft 2” erau vizați 9 demnitari, între care și Ecaterina Andronescu
În primul dosar, Microsoft 1, Gabriel Sandu a fost condamnat la 3 ani de pușcărie alături de Dorin Cocoș, Nicolae Dumitru „Niro” și Gheorghe Ștefan „Pinalti”. În acest dosar denunțători erau Claudiu Florică și Dinu Pescariu, trimiși ulterior în judecată pentru spălare de bani în Microsoft 3.
În schimb, Dosarul Microsoft 2, în care erau vizați 9 demnitari – printre care și Ecaterina Andronescu – a rămas la DNA.
Gabriel Sandu, Claudiu Florică și Dinu Pescariu au precizat încă de la termenele trecute că solicită încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripţiei.
Numai Călin Tatomir a avut o reacție ingenuă, în urmă cu o lună și jumătate: „Eu sunt nevinovat! Nu vreau prescripție. Eu vreau continuarea procesului penal!”, a spus fostul director Microsoft România.
La 9 ani de la începerea procesului, Călin Tatomir s-a răzgândit și ar vrea prescripția
Între timp, Călin Tatomir s-a răzgândit:
„Șase săptămâni a fost puțin timp. Anul acesta se fac 9 ani de când a început procesul. Am văzut încălcarea legea chiar din camera preliminară. Am văzut chiar în dosarul Microsoft că martorii sub acoperire au fost aceiași. În 9 ani de zile am vorbit fix 4 minute și jumătate în fața instanței. Sunt 40 de mailuri între compania Microsoft și procuratură care dovedesc nevinovăția mea. M-am gândit mult azi-noapte și nu vă ascund că pe la 5 dimineața am luat decizia de a cere prescripția, iar nevinovăția o voi găsi în fața lui Dumnezeu!”, a declarat Călin Tatomir în fața judecătorilor.
Până ca deciziile CCR și ICCJ pe tema prescripţiei să fie luată în discuție la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în procedură accelerată, pe 10 mai 2023, lista inculpaților VIP ale căror dosare se închid crește de la săptămână la săptămână.
Este vorba despre o sesizare trimisă de Curtea de Apel Brașov, la cererea procurorilor DNA, care vor să afle printr-o serie de întrebări cum se împacă „Marea prescripție” cu dreptul european. Procurorii au formulat asemenea cereri și în alte dosare de corupție, însă instanțele le-au respins aproape pe toate.
Conform ReJust.ro – portalul de jurisprudență al CSM – numărul cauzelor de încetare a procesului penal a ajuns la 3.939 în data de vineri, 7 aprilie 2023.
Acuzațiile DNA pentru Gabriel Sandu în Dosarul Microsoft 3
Pe data de 28 noiembrie 2019, procurorii DNA l-au trimis în judecată a doua oară pe Gabriel Sandu (foto) în legătură cu „afacerea Microsoft”, la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor. Prima oară, acuzațiile se refereau la trafic de influență.
Ads
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
- „În cursul anului 2009, inculpatul Sandu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 de euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licențe Microsoft cu Guvernul României.
- La solicitarea inculpatului Sandu Gabriel, în baza unor contracte de consultanță ce atestau operațiuni comerciale fictive, suma respectivă de 2.196.035 de euro ar fi fost transferată în contul unei societăți comerciale controlate de acesta.
- În perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiți în condițiile descrise mai sus, inculpatul Sandu Gabriel ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăți din România.
- Prin acest mecanism, inculpatul ar fi încercat să creeze aparența că suma respectivă ar reprezenta de fapt o investiție pe teritoriul României a companiilor din Cipru.
- Cu privire la suma de 2.196.035 euro, ce a făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor din prezenta cauză, nu se mai poate dispune confiscarea specială având în vedere faptul că, prin decizia penală amintită mai sus, s-a dispus confiscarea aceleiași sume de la inculpat cu titlu de folos necuvenit (sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv)”, arată DNA, scrie ziare.com