Patru zile libere pe lună pentru părinții care au copii până la opt ani

Publicat: 12 apr. 2023, 10:03, de Viorela Pitulice, în Educație , ? cititori
Patru zile libere pe lună pentru părinții care au copii până la opt ani
Sursă foto: babystem.ro

Părinții care au copii cu vârsta de până la opt ani vor putea să lucreze de acasă aproape o săptămână pe lună, conform unui proiect de lege.

Măsura va viza atât angajații de la stat, cât și pe cei de la privat, existând posibilitatea ca aceștia să aleagă fie o zi liberă pe săptămână, fie 4 zile consecutiv.

Proiectul de act normativ aparține PNL, care îl depune în Parlament.  

 „O măsură extraordinar de bună pe care o propunem este legată de flexibilizarea muncii. Se aplică părinţilor cu copii cu vârsta de până la opt ani şi care muncesc la stat sau privat. Aşa cum e prevăzut în Directiva UE din 2019, obiectivul ţintit este identificarea echilibrului între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani. Aceşti părinţi vor beneficia de 4 zile pe lună pentru a putea lucra de acasă, fie una pe săptămână, fie consecutiv. Elementul de noutate e că fiecare salariat ca beneficia de acest program flexibil”, a declarat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu.

 În același timp, liberalii mai susţin micșorarea TVA la 5% pentru produsele pentru sugari – lapte praf, scutece şi şerveţele, dar şi pentru scaunele auto pentru copii.