Câte animale are în ferme cel mai mare producător de lapte din România
Cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, DN Agrar Group, lider în producţia de lapte de vacă pe piața locală, și-a triplat afacerile, în 2022, pe fondul integrării celor două ferme Lacto Agrar (decembrie 2021) și Apold (aprilie 2022).
Astfel, anul 2022 a fost încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 151 milioane de lei, în creștere cu peste 221%, față de anul anterior, și un profit net de aproape 14 milioane de lei (+57% față de 2021), potrivit datelor comunicate de grupul olandez.
La finele anului trecut, DN Agrar Group avea în ferme 11.000 de animale și administra o suprafață de 7.000 de ha.
„2022 a însemnat pentru DN AGRAR listarea la bursă, în piața AeRO, și anul în care am devenit cel mai mare producător de lapte de vacă din România, în urma a două achiziții, înregistrând o creștere de peste 60% a activelor totale. Ne-am concentrat pe consolidarea activității Grupului, pentru o companie mai eficientă și modernă. Este anul în care am făcut cele mai mari progrese în sensul poziționării ca lider de piață, la finele anului având 11.000 de animale și o suprafață cultivată de 7.000 de ha. În paralel, am continuat proiectele de digitalizare, precum și de investiții în creșterea capacității fermelor, modernizarea instalațiilor, echipamentelor specifice activităților zootehnice, precum și în utilaje proprii. Valoarea investițiilor în anul 2022 s-a ridicat la aproximativ 70 milioane lei”, a declarat Jan Gijsbertus De Boer, președinte al Consiliului de Administrație DN Agrar Group SA.
Ce rezultate au avut olandezii în 2022:
- Activele totale ale DN AGRAR Group au crescut cu 60%, ajungând la 235 milioane de lei.
- Datoriile totale au fost de 152 milioane de lei, o creștere de peste 86%, urmare a achiziției fermei DN Agrar Apold și a lucrărilor de investiție efectuate la aceeași fermă pentru creșterea capacității de producție cu 50%.
- Capitalurile proprii au crescut cu 22%, până la aproape 80 milioane de lei, în urma majorării de capital realizate anul trecut.
- Cifra de afaceri netă a fost de aproape 151 milioane de lei, în timp ce veniturile din exploatare au fost de peste 205 milioane de lei, pe fondul creșterii veniturilor din producția vândută.
- Totalul cheltuielilor de exploatare a crescut cu mai mult de 237%, până la aproape 182 milioane de lei, în contextul creșterii numărului de animale direct productive în fermă și a suprafețelor lucrate pentru asigurarea necesarului de furaje, precum și achiziționarea de animale neproductive, tineret bovin și animale gestante care vor da naștere pentru prima dată și care vor produce ulterior și lapte.
- Rezultatul din activitatea financiară a fost determinat de creșterea soldului creditelor contractate.
- Rezultatul net obținut a fost de aproape 14 milioane de lei sau 0,08 lei pe acțiune, o majorare de aproape 57%.
- Rata de rentabilitate a capitalurilor proprii a fost de 17,9% în 2022 față de 14,6% în 2021.
Producția zilnică de lapte în fermele DN AGRAR a ajuns în 2022 la 140.000 litri, iar cea anuală este de aproape 50 de milioane de litri. În 2022, cantitatea de lapte livrată a înregistrat o creștere de 9,4%, comparativ cu anul 2021.
Grupul DN AGRAR include 15 societăți, dintre care 4 ferme a căror activitate principală o reprezintă creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold), precum și producție agricolă vegetală.
Activitate de 15 ani
DN Agrar Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul își desfășoară activitatea în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.
Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București.
Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.