Primul-ministru, atacat cu o bombă în timpul unui discurs electoral (VIDEO)

Publicat: 15 apr. 2023, 16:45, de Ovidiu Zară, în Internațional , ? cititori
<strong>Primul-ministru, atacat cu o bombă în timpul unui discurs electoral (VIDEO)</strong>

Premierul nipon Fumio Kishida a fost atacat, sâmbăta, cu o fumigenă aruncată de un tânăr, în timp ce ținea un discurs pentru campania oficială de alegeri parțiale pentru camera inferioară a  Parlamentului de la Tokyo în districtul nr. 1 din orașul japonez Wakayama, situat în vestul Japoniei.

Premierul, aflat alături de un candidat pentru Partidul Liberal Democrat, aflat la guvernare, a fost imediat evacuat în siguranță, iar atacatorul a fost reținut. 

Videoclipurile de pe rețelele de socializare au arătat ofițeri care se îngrămădesc peste o persoană pe care au imobilizat-o, despre care se crede că este cel care a aruncat fumigena.

“S-a auzit un sunet puternic la locul discursului anterior. Poliția investighează detalii, dar aș dori să-mi cer scuze pentru că am îngrijorat mulți oameni și le-am cauzat probleme”, a declarat premierul nipon după incident. El a adăugat că a văzut un obiect aruncat lângă el și a fugit cu câteva clipe înainte ca acesta să explodeze şi a precizat că își va continua evenimentele de campanie sâmbătă și duminică, conform programului.

Incidentul are loc înaintea întâlnirii de luna viitoare a liderilor Grupului celor Șapte (G7), pe care Japonia urmează să o găzduiască la Hiroshima. 

Reamintim că fostul premier nipon, Shinzo Abe, a fost împușcat mortal în iulie 2022, în timpul unui discurs de campanie înaintea alegerilor pentru camera superioară a Parlamentului de la Tokyo.