Comisia Europeană anchetează ajutorul de stat acordat de România pentru Blue Air
Comisia Europeană a demarat o investigaţie pentru a evalua dacă anumite măsuri de sprijin adoptate de România în favoarea companiei aeriene Blue Air Aviation respectă normele UE privind ajutoarele de stat. Investigația a fost inițiată în contextul, în care, în noiembrie 2022, Blue Air a încetat să funcţioneze, după ce autorităţile române i-au suspendat temporar licenţa de operare.
Încă din 2019, compania aeriană română Blue Air se confrunta cu probleme financiare. În anul 2020, a fost grav afectată de pandemia de coronavirus.
Din cauza situației financiare, anul trecut, Blue Air a încetat să funcţioneze, deoarece autorităţile române i-au suspendat temporar licenţa de operare, din cauza situaţiei financiare a societăţii.
Însă, înainte ca firma să se închidă, Comisia Europeană a aprobat două măsuri:
- o garanţie publică în valoare de aproximativ 28 de milioane EUR (aproximativ 137 de milioane RON) pentru a compensa daunele suferite în contextul pandemiei de coronavirus şi al restricţiilor de călătorie vizând limitarea răspândirii virusului impuse de România şi de alte ţări şi
- o garanţie publică de aproximativ 34 de milioane EUR (aproximativ 164 de milioane RON) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parţial nevoile de lichidităţi ale Blue Air în următoarele şase luni.
La acel moment, România se angaja să asigure că garanţia publică aferentă împrumutului pentru salvare va înceta după şase luni sau că va comunica Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air în vederea evaluării ajutorului de stat.
Un an mai târziu, România comunica pentru prima dată Comisiei un plan de restructurare a Blue Air pentru perioada august 2020 – septembrie 2025. Planul includea, printre altele, și o prelungire a garanţiei aferente împrumutului pentru salvare la şase ani (perioadă în care sunt incluse cele şase luni iniţiale ale ajutorului de salvare), permiţându-se astfel rambursarea ajutorului până în 2026, prevede măsuri de restructurare şi preconizează o finanţare privată. În noiembrie 2022, statul român a rambursat împrumutul şi a preluat o participaţie de 75 % în societatea Blue Air.
Însă, planul de restructurare şi măsurile de ajutor puse în aplicare pentru a sprijini acest plan nu sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat, în special cu Orientările privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare.
În acest sens, Comisia va efectua o investigaţie detaliată pentru a stabili dacă preocupările sale iniţiale sunt confirmate. În special, Comisia va examina dacă:
- planul de restructurare poate restabili viabilitatea pe termen lung a Blue Air fără ajutor de stat suplimentar sau continuu;
- contribuţia proprie a Blue Air sau contribuţiile de pe piaţă la costurile de restructurare sunt reale, efective, suficiente şi nu implică acordarea de ajutor, astfel încât să se asigure faptul că ajutorul de restructurare este proporţional;
- există măsuri adecvate pentru a se limita denaturările concurenţei create de ajutorul de restructurare pe piaţa internă a serviciilor de transport aerian.