Marea Britanie va începe vaccinarea anti-Covid pe 8 decembrie
Marea Britanie a anunțat că marți, 8 decembrie, va începe campania de vaccinare a populației împotriva noului coronavirus. Potrivit premierului Boris Johnson, aceasta va fi cea mai amplă campanie de vaccinare din istoria țării.
Chris Hopson, directorul serviciului naţional de asistenţă medicală din Marea Britanie (NHS), a anunțat că marți vor ajunge în țară primele doze de vaccin și tot atunci va începe și vaccinarea, scrie BBC News.
Săptămâna viitoare, Marea Britanie va primi aproximativ 800.000 de doze de vaccin și alte câteva milioane până la sfârşitul anului 2020.
Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (MHRA) din Marea Britanie a aprobat pentru utilizare în regim de urgență a vaccinului Pfizer.
Primii care vor primi vaccinul sunt persoanele care trăiesc sau care lucrează în aziluri, persoanele de peste 80 de ani şi personalului medical cu risc sporit de infectare.
Marea Britanie a fost deosebit de afectată de pandemia de COVID-19, înregistrând peste 60.000 de decese asociate noului coronavirus.