Ana Morodan, revenire ciudată în online, după scandal: „Mă duc să fac o meditație până când…”
Ana Morodan a revenit în mediul online la aproape o lună de la scandal și a postat primul mesaj. Ana Morodan s-a ales cu trei dosare penale într-o singură zi, după ce a fost surprinsă la volan sub influența alcoolului și a substanțelor interzise și, după ce și-a pus ordine în gânduri, a revenit cu un mesaj considerat ciudat de unii dintre fanii săi.
Ana Morodan a ținut primele pagini ale ziarelor în urmă cu o lună când a fost prinsă în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive. În urma primelor declarații în fața anchetatorilor, Ana Morodan s-a ales cu control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
La scurt timp după incidentul petrecut în trafic, Ana Morodan a explicat situația în mediul online, iar mai apoi s-a retras. Acum, însă, a venit cu un nou anunț pentru fanii săi, deloc puțini la număr, care i-au simțit lipsa în toată această perioadă.
„In ultimele saptamani am primit cele mai bune lectii de la viata. Am primit noroc cu carul, gesturi frumoase, ganduri si vorbe minunate. Am primit dragostea familiei mele de prieteni, cand nu credeam ca e posibil sa ai asa ceva fara legaturi de sange. Am primit o retea invizibila de oameni care au avut grija de mine, am primit critici sanatoase, sfaturi blande si increderea ca oamenii sunt buni. Pana ma fac bine, decid ce vreau sa fac si adun energie si cap de planuri si constructie buna si frumoasa, va dau si eu ce pot acum: un wall de media sociala”, și-a început Ana Morodan mesajul din mediul online.
În continuare Ana Morodan a scris că vrea să-i ajute pe cei cu afaceri să le promoveze activitatea.
„Suntem pe Insta si pe Facebook o comunitate de vreo 600 000 de oameni foarte misto, pe bune (I so, so admire you, my amazing people!). Stiu ca printre voi sunt oameni care au afaceri, visuri si constructii de marci personale, comerciale sau proiecte sociale si de fapte bune. Va dau wallul meu, pe rand, sa va comunicati aici mesajele si poate ca asa, sunt de ajutor sa accelerati un pic, ce aveti de construit.
Trimiteti-mi pe DM sau pe mail ce vreti si cum vreti sa promovati, va mai dau si eu niste idei, ca sa arate bine campania si va daruiesc prezenta pe wall-urile mele de social media. Astfel, aflam toti despre ce lucruri faine vreti sa faceti. Astept, va multumesc si ma duc sa mai fac o meditatie pana plec la terapie. Pe jos! Pusi pa, da’ m-am intors in viata mea!”, a scris Ana Morodan în mediul online.