Cine este fostul handbalist, născut în România, care a devenit președintele Federației Maghiare de Handbal
Un fost handbalist născut în România a devenit preşedinte al Federaţiei Maghiare de Handbal (MKSZ). La întrunrea de alegeri de la Budapesta au fost prezenţi 140 din cei 150 de delegaţi, Ilyés a obţinut 139 voturi şi o abţinere, el fiind singurul candidat. Durata mandatul preşedintelui este de cinci ani.
Este vorba, mai exact, de fostul handbalist originar din Odorheiu Secuiesc, Ferenc Ilyés, în vârstă de 41 de ani. De-a lunul carierei sale, acesta a trecut pe la trei dintre echipele de top ale campionatului vecin – Veszprem, Pick Szeged și Tatabanya, unde a fost și conducător de club.
Totodată, Ferenc Ilyés a a adunat 229 de selecții. Între anii 1995 și 2000, acesta a jucat pentru HC Odorheiu Secuiesc, la juniori. Ulterior, acesta a fost transferat de Pick Szeged, echipă cu numeroase prezențe în Champions League. Ilyés a evoluat și în Germania, la TBV Lemgo (2009-2011).
Mama acestuia, Magdolna Miklós-Ilyés a fost și ea handabalistă. Aceasta a evoluat pentru Voința Odorhei, dar și pentru naționala României (198 de meciuri), cu care a fost vicecampioană mondială în 1973. O națională în care era coechipieră cu mai multe jucătoare de la Universitatea Timișoara, formația care în același an 1973 juca finala Cupei Campionilor Europeni.
La aceeași adunare de alegeri, fostul portar al naționalei de handbal fete a Ungariei, Katalin Palinger, a fost aleasă vicepreședinte la Federația de specialitate, de la Budapesta.
.