Partidele pot închiria sedii de la RA-APPS pentru 15 ani în loc de 5 ani
Partidele pot închiria sedii de la Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) pentru 15 ani în loc de 5, cu posibilitatea de prelungire, la un tarif care să includă o cotă de profit de minimum 10%. Ordonanța de urgență care stabilește noile condiții de atribuire a spațiilor RA-APPPS a ajuns la votul Parlamentului.
Potrivit legislației în vigoare, imobilele, proprietate publică și privată a statului, aflate în administrarea R.A.-A.P.P.S., pot fi atribuite, contra cost, cu destinația de sediu, către următoarele categorii de beneficiari:
a) ministere, autorități și instituții publice centrale și locale, finanțate integral de la bugetul de stat, precum și instituții din subordinea ministerelor, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat;
b) instituții publice centrale și locale, precum și instituții din subordinea acestora, altele decât cele prevăzute la lit. a);
c) partide politice, cabinete parlamentare și europarlamentare;
d) unități aparținând cultelor religioase, organizații sindicale, organizații neguvernamentale declarate de utilitate publică, conform legii.
Ordonanța de urgență a Guvernului, adoptată în noiembrie 2022 și care a trecut, miercuri, de Comisia de administrație a Camerei Deputaților, extinde perioada de atribuire a acestor sedii de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea de prelungire prin acte adiționale, „cu actualizarea tarifului de atribuire a spațiilor pe criteriile de eficiență economică (…), de fiecare dată când intervin modificări ale componentelor ce alcătuiesc tariful de atribuire”.
Legea prevedea că tariful trebuie să includă și o cotă de profit, nespecificată. Ordonanța a stabilit însă că pentru instituțiile de la litera a) cota de profit trebuie să fie de maximum 10%, iar pentru cele de la literele b) – d) (inclusiv partide politice, cabinete parlamentare și europarlamentare) cota de profit trebuie să fie de minimum 10%.
Tarifele se stabilesc în continuare „pe criterii de eficiență economică, și vor include obligatoriu contravaloarea amortizării imobilului, a amortizării investițiilor proprii ale R.A.- A.P.P.S., a impozitelor și taxelor locale, a asigurării obligatorii a imobilului, a cheltuielilor indirecte, de întreținere și alte servicii solicitate, înregistrate în contabilitatea regiei cu imobilul respectiv”, precum și cota de profit.
USR reclamă faptul că partidelor le-a fost dată posibilitatea de a închiria spații „pe 2 bani”.
„PSD, PNL și UDMR au decis «posibilitatea» prelungiirii închirierii sediilor pentru partide politice, cabinete parlamentare și europarlamentare de la 5 ani la 15 ani. Sedii RAPPS închiriate pe 2 bani pentru 15 ani.
Astăzi în cadrul Comisiei de Administrație a fost un proiect de aprobare a unei ordonanțe de urgență privind reglementarea condiţiilor pentru atribuirea şi închirierea unor imobile, proprietate publică şi privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS). Principala prevedere este «posibilitatea» prelungirii închirierii imobilelor din patrimoniul RAPPS de la 5 ani la 15 ani. Sunt menționați o serie de beneficiari: instituții publice centrale și locale, dar și partide politice, cabinete parlamentare și europarlamentare, organizații sindicale.
Am întrebat-o pe doamna Secretar de Stat dacă nu cumva s-a strecurat o greșeală și «posibilitatea» prelungirii duratei de închiriere să fie exclusiv valabilă doar pentru instituțiile publice. Nu înțelegeam de ce în acest mix erau incluse și partide politice, și cabinete parlamentare și europarlamentare și organizații sindicale. Mi-a confirmat că nu, că așa s-a dorit. S-a trecut la vot: PSD, PNL și UDMR au votat bloc «favorabil» ca partidele politice și politicienii să plătească chirii modice statului român. Good business pentru ei, metodă falimentară pentru statul român”, a scris deputatul USR Alin Apostol pe pagina sa de Facebook.
Ce chirii plătesc partidele
Într-un articol publicat în ianuarie 2023, Libertatea a scris pe baza răspunsurilor primite de la partidele parlamentare cât plătesc acestea pentru sediile lor.
PSD și-a cumpărat sediile din Băneasa și de pe Kiseleff, cel din urmă în baza unei legi speciale care a permis partidelor să-și achiziționeze vilele în care își desfășoară activitatea.
Valoarea de achiziție a clădirii istorice din Kiseleff 10 a fost de aproape un milion de euro, potrivit mai multor afirmații făcute de fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici. Acesta se află în prezent în închisoare, fiind dublu condamnat din cauza modului în care a folosit subvenția. Negocierea PSD s-a făcut direct cu RA-APPS, fără concurență, datorită legii care a permis partidelor să cumpere sediile în trei ani, în rate, cu un avans de 10%. Suma a fost plătită până la finalul anului 2016, înainte ca PSD să preia guvernarea. Potrivit datelor obținute de Libertatea, sediul central din Kiseleff are 1.353 mp, cu demisol, parter și două etaje. Când a cumpărat sediul central, PSD nu a dorit să plătească RA-APPS și suma solicitată pentru terenul din curtea partidului. Pentru cei 5.456 mp de curte, social-democrații dau în continuare Regiei drept chirie lunară câte 270 de euro.
PNL nu a dorit să cumpere sediul central din Aleea Modrogan 1, pentru care plătește o chirie către stat (RA-APPS) de 4,5 euro/mp. Rezultă că pentru cei 1.967 mp, chiria lunară este de 8.851 de euro/lună. Curtea și grădina au o chirie separată de 0,05 euro/mp, suprafața totală fiind de 20.138 mp, valoarea fiind de 1.000 de euro lunar. Al doilea sediu, aflat în imediata apropiere a celui central, pe Aleea Modrogan nr. 22 are chiria mai mică per metru pătrat, de 3,29 de euro. Pentru cei 776 mp ai sediului se achită lunar către RA-APPS 2.553 de euro. Curtea este de 561 mp, iar chiria se menține la 0,05 euro/mp pe lună. Lunar, din subvenția primită de la stat, PNL trimite tot statului (RA-APPS) peste 12.500 de euro pentru chiria celor două sedii din Aleea Modrogan.
USR a refuzat fostul sediu al Ambasadei SUA în România din strada Batiștei (în prezent aici funcționează Prefectura Capitalei) și plătește chirie 13.000 de euro lunar pe piața privată din subvenția primită de la stat.
Nici PMP nu intenționează să cumpere sediul central, ci continuă să achite chiria către RA-APPS de 2.450 de euro lunar pentru clădirea și curtea din apropiere de Calea Victoriei.
AUR are două sedii închiriate în București, pe piața privată, pentru care nu a oferit detalii privind costurile.
Partidul Pro România condus de Victor Ponta plătește o chirie de 3.821 de euro lunar pentru sediul închiriat de la RA-APPS în apropiere de Piața Victoriei, potrivit Libertatea.