Trei variante pentru România: prăbuşire, schimbare sau reîntoarcere la trecut

Pe zi ce trece, România arată tot mai urât. Cel puţin din punct de vedere financiar. Criza economică îşi face tot mai simţită prezenţa la fiecare colt de stradă, astfel că românul de rând abia dacă mai respiră. Statisticile oficiale arată că peste o treime din veniturile românilor se duc pe coşul lunar de alimente, în timp ce cheltuielile alocate pentru sănătate sau educaţie scad dramatic. Radiografia economică ne demonstrează că o sărăcie de proporţii îşi arată colţii în toate deciziile guvernamentale care privesc soarta românilor. Politicienii cunosc acest pericol, dar nu sunt în stare să găsească soluţii. Cumea, în loc să conceapă un proiect economic pe termen lung, care să reducă inflația ridicată, niveluri impresionante ale datoriei, instabilitate financiară şi care să ofere predictibilitate, Guvernul caută soluții disperate pentru a acoperi găurile bugetare de miliarde de euro generată în principal de cheltuielile nesăbuite făcute în timpul pandemiei, de angajările aberante în instituţiile publice, ori de clientele politică.

Pentru a cârpi pe termen scurt gaura financiară cu alură de faliment, Guvernul s-a gândit să “salveze” ţara fie cu împrumuturi contractate la dobânzi amețitoare care vor fi plătite de copiii noștri, fie pe spatele amărâţilor umblând la bugetele lor.

Dovezi sunt noua Legea a pensiilor şi intenţia de a diminua salariile. Chipurile, pensile şi salariile trebuie puse „pe baze echitabile” pentru că atârna ca o piatră de moară de gâtul bugetului de stat. Cât de “echitabile” sunt însă aceste măsuri a văzut tot românul cu ochiul liber, de vreme ce calculele demonstrează că aplicarea noilor măsuri nu sunt leacuri bugetarem ci doar temeiuri “legale” pentru a diminua şi mai mult nivelul de trai al românilor din pătura de jos.

Recent, ministrul Fondurilor Europene, un politician ajuns milionar doar din salariul obţinut doar de la stat, a dezvăluit detaliile “bazelor echitabile” care se pregătesc: tăieri de lefuri, ca o condiție obligatorie pentru a patra tranșă din PNRR. Văzând această declaraţie mi-am zis că ciuntirea salariilor se va aplica tuturor categoriilor de angajaţi. Insă nici gând! Am studiat atent toate discursurile tuturor guvernanţilor referitoare la salariile ori la pensile exorbitante ale unor categorii profesionale şi am remarcat faptul că nimeni nu a avut curajul de a se atinge măcar cu un cuvânt de oamenii din mecanismele puterii. În sferele înalte ale puterii nu se pune problema să scadă nici bugetele, nici salariile, nici pensile speciale şi nici şpăgile. Acolo, nimeni nu îndrăzneşte să se atingă de coloanele pe care puterea se reazemă (a se vedea cum s-a “rezolvat” problema pensiilor special ale magistrați care ies din sistem la 42 de ani cu pensii mai mari decât salariile). Acolo, în laboratoarele unde se iau deciziile, criza e mai dulce decât mierea. Acolo este doar locul în care se fabrică scenarii îngrozitoare despre cât de mult contribuie anumite categorii profesionale la dezastrul ţării, scenarii care să justifice genocidul silenţios care se pregăteşte a fi pus în aplicare pentru românul de rând.

În faţa acestui scenariu financiar apocaliptic care se întrevede, cred că este de datoria fiecăruia dintre noi să vorbim. Nu cred că poţi tăcea dacă eşti lucid, dar mai ales onest!

De aceea eu cred că acum, mai mult ca niciodată, România are nevoie de un guvern de tehnocraţi cu ştiinţă de carte şi luciditate, nu de unul de servanţi politici insipizi care să umble cu “lugu-lugu” prin cancelariile europene pentru a primi lecţii sau ordine despre cum este cu solidaritatea europeană şi cum trebuie “chibzuită” România.

Ţara aceasta are nevoie de o mână de oameni care să lase politica şi interesele unora sau altora deoparte şi să pună la cale o dezvoltare durabilă în beneficiul oamenilor.

România nu are nevoie de arlechini politici care să numere cu zâmbetul pe buze lunile rămase până la prăbuşire.

Dacă nu se va întâmpla rapid această schimbare, eu unul cred că UE, NATO sau democraţie vor rămâne doar acronime şi cuvinte goale de conţinut, asta pentru că românul de rând adus pe culmile disperării îşi va dori un nou Tătuc care să-i ofere certitudinea că-i asigură o slujbă, o pensie, păpică, căldurică şi eventual o butelie pe gratis sau un concediu gratuit la băi. Tinerii, dar mai ales cei trecuţi de vârsta a doua au nevoie de certitudini.

Văzând lipsa de coerenţă a celor care ne conduc de atâta amar de vreme, mă încearcă sentimentul că acest pericol al unei posibile reveniri la trecut este mai mare ca niciodată, acum după 34 de ani de la momentul 1989. Imi doresc din suflet să mă înşel, pentru că dacă vom ajunge acolo România va redeveni doar o simplă colivie de necuvântătoare care din disperarea de a supravieţui au ales să­ abandoneze libertatea pentru certitudinea că va primi un grăunte.