22:57, 20.11.2024 • POLITICĂ
Pe cine vrea Iohannis la șefia Ministerului de Externe
Unul dintre ministerele care își va schimba ministrul la rotativă, chiar dacă nu este inclus în protocolul de guvernare, este cel al Afacerilor Externe și deja președintele Klaus Iohannis a decis cine va fi noul ministru.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, are zile numărate la șefia acestui minister și deja președintele Klaus Iohannis a găsit înlocuitorul acestuia. Este vorba despre actualul ambasador al României în SUA, Andrei Muraru. Astfel, la rotativa din mai 2023, Bogdan Aurescu va preda șefia Ministerului Afacerilor Externe lui Andrei Muraru.
Trebuie precizat că la scurt timp după ce a ajuns ambasador al României în SUA, Andrei Muraru și-a mutat locuința de serviciu într-o clădire de lux din Washington care a aparținut diplomației iraniene. Clădirea are 46 de camere, 8 dormitoare, 8 băi și piscină și este amplasată pe o proprietate de peste 2.000 de metri pătrați, iar pentru această reședință, statul român plătește lunară 21.000 de dolari.