Botox contra migrenelor? Aviz favorabil într-o țară UE
Răspunsul la această întrebare îl dă Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franța care a avizat favorabil, în noiembrie 2021, folosirea botoxului contra migrenelor, transmite Top sante.
Și autoritatea sublinează că botoxul ”constituie o opțiune medicamentoasă în tratamentul profilactic al migrenei cronice în cazul pacienților adulți, care nu au răspuns sau prezintă intoleranță la alte tratamente profilactice orale administrate în migrene.
Pentru ca o migrenă să fie considerată cronică, ea trebuie să se manifeste cel puțin opt zile pe lună.
Botoxul, același folosit în scopuri cosmetice, ar reduce frecvența apariției migrenelor cu 50% în medie în cazul persoanelor care suferă de migrene cronice. Astfel, femeile cărora li s-a administrat botox cu scop estetic ar fi remarcat o reducere a simptomelor specifice migrenelor.
Între botoxul folosit cu scop estetic și cel injectat contra migrenlor nu sunt diferențe. Botoxoul este metabolizat lent și pacienții trebuie să efectueze această procedură o dată la trei luni. Infecțiile suplimentare pot fi administrate în zonele unde se resimte durerea.
În cazul tratamentului pentru migrene, botoxul este injectat în pielea capului, în spatele gâtului și în alte puncte din jurul capului.
El permite paralizarea terminațiilor nervoase. În mod special, terminațiile nervoase sunt cele care transmit durerea. De asemenea, ele produc substanțe ce generează durerea și botoxul stopează complet acest proces, explică dr. Risa Ravitz, neurolog la Glamour. Totodată, permite destinderea mușchilor.
Botoxul nu reprezintă un remediu total contra migrenelor, dar poate diminua frecvența și gravitatea acestora.