Cardul de energie – Ce se va întâmpla cu beneficiarii care își schimbă domiciliul

Publicat: 23 apr. 2023, 19:08, de Viorela Pitulice, în SOCIAL , ? cititori
Cardul de energie – Ce se va întâmpla cu beneficiarii care își schimbă domiciliul

Autoritățile iau în calcul să schimbe unele reguli care vizează beneficiarii cardului de energie, care își schimbă domiciliul, potrivit unui proiect de act normativ.

Proiectul de OUG, pus recent în dezbatere publică, vizează o procedură de anulare/ emitere a cardului de energie, ce se va aplica în cazul în care un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul.

În acest caz, beneficiarul va avea obligația ca, la schimbarea domiciliului sau reședinței, să anunțe Poșta Română. Informarea Poștei va putea fi făcută fie direct la oficiile poștale, fie telefonic, conform Avocat.net.

Procedura de validare a eligibilității se reia, în raport cu noul loc de consum.

Cele trei situații care pot să apară sunt următoarele:

– dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru noul loc de consum nu a mai fost emis un card de energie, se anulează cardul emis pentru vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/ reședința și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului de sprijin, cu preluarea soldului disponibil, dacă este cazul;-

– dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum și a fost emis deja un card de energie pentru noul loc de consum, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimba domiciliul/ reședința, se anulează și cardul de energie deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum, cu includerea beneficiarului care și-a schimbat domiciliul/ reședința și cu preluarea soldului disponibil de la noul loc de consum;

– dacă se constată că beneficiarul de sprijin nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/ reședința, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/ reședinței.

Mai trebuie precizat și faptul că în situația în care cardul de energie de la vechiul loc de consum a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare beneficiari de sprijin, cardul rămâne valabil. El nu va mai putea fi folosit de către persoana care își schimbă domiciliul/ reședința.  

Statul acordă un ajutor în valoare de 1.400 de lei persoanelor vulnerabile pentru plata facturilor (curente sau restante) la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Citeste si Card energie. Ce sume nu mai pot fi plătite cu banii de pe vouchere