De ce și-a micșorat Dana Săvuică sânii, la 53 de ani: „I-am făcut să arate ca la 20 de ani”
La 53 de ani, Dana Săvuică a decis să-și micșoreze sânii și a trecut printr-o operație complicată. Decizia ei a stârnit rumoare în lumea mondenă, unde toată lumea face coadă pe la ușile esteticienilor pentru mărirea bustului. Dana Săvuică, primul iepuraș Playboy din România, a explicat de ce a făcut o astfel de intervenție.
Dana Săvuică spune că, după menopauză, aspectul sânilor ei s-a modificat, acesta fiind principalul motiv care a determinat-o să recurgă la intervenția estetică.
„Voi știți că eu sunt foarte deschisă și niciodată nu m-am ferit să spun adevărul (…) Este vorba despre augmentare mamară, este vorba despre sânii naturali, care, odată cu înaintarea în vârstă, se lasă și devin o problemă de sănătate. Nu neapărat estetică, dar și aceea este importantă pentru unele femei. Devin foarte greoi, se lasă, nu mai poți să dormi bine, te doare spatele, te doare zona cervicală și practic ai așa o greutate pe piept la propriu.
Iar eu de când am intrat la menopauză, cu atât mai mult nu știu ce s-a întâmplat… nu am avut bufeuri, în schimb m-am rotunjit aici (în zona pieptului), adică efectiv au explodat. La cum erau ei, s-au făcut și mai mari și atunci am luat această decizie.
Este vorba despre o operație pe care am făcut-o pur și simplu pentru sănătatea mea, dar este adevărat că m-am gândit și la partea estetică (…) Am vrut să mă simt bine din toate punctele de vedere’, a explicat Dana Săvuică în emisiunea Vorbește Lumea, de la PRO TV.
Acum, vedeta este tare încântată de alegerea făcută: „Mi i-am făcut ca să arate ca la 20 de ani. A fost vorba despre o ridicare a lor și cam 20% a fost scos și, practic, acum mă simt foarte bine. Nu mai am acea greutate„.
Ce operații mai are Dana Săvuică
Dana Săvuică a făcut o rinoplastie acum ceva timp, iar în noiembrie 2021 a suferit o operație de hernie de disc, realizată în regim de urgență, după ce s-a prăbușit acasă, în baie, cu dureri atroce.
A fost la un pas să îi paralizeze piciorul, pentru că hernia a fost destul de urâtă, așa cum a aflat apoi de la medicii care s-au ocupat de ea.