Universitatea Cluj – UTA Arad 1-0. “Șepcile roșii” vor disputa a cincea finală în Cupa României (Video)
Universitatea Cluj s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins-o pe UTA cu scorul de 1-0, joi seara, pe Cluj Arena, în a doua semifinală a competiţiei.
În minutul 15, Virgiliu Postolachi a trimis mingea în poarta clujenilor, dar golul a fost anulat de arbitrajul video pentru un fault comis de atacantul moldovean asupra lui Andrei Miron. Unicul gol al partidei a fost marcat de Dan Nistor, în minutul 41, din penalty, după un fault comis de Desley Ubbink la Martin Remacle. Mircea Rednic a debutat ca antrenor la UTA.
Universitatea Cluj va disputa a cincea sa finală în Cupa României, după ce a cucerit trofeul în 1965 şi a ratat şansele din 1934, 1942, 1949 şi 2015.
În ultimul act al competiției, UTA o va înfrunta e, Sepsi Sf. Gheorghe, care a trecut de CFR Cluj cu scorul de 3-0, miercuri seara, în prima semifinală. Finala Cupei României este programată în data de 24 mai, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
Au evoluat echipele:
Universitatea Cluj: Gorcea – Oancea, Martic (Piţian 75), Miron, Goranov (I. Filip 71) – Bic, G. Simion – Chipciu, Remacle (Fl. Ilie 72), Nistor – Thiam. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău
UTA Arad: Fl. Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriş (Hoxhallari 61), Aly Abeid – Roger, P. Anton (Batha 67), Ubbink – R. Pop (Şteau 81), Postolachi (Keseru 61), Otele (Cascini 81). ANTRENOR: Mircea Rednic
Cartonaşe galbene: Chipciu 48, Oancea 65, Bic 90+5 / Hoxhallari 80
Arbitri: Horia Mladinovici – Daniel Mitruţi, Ferencz Tunyogi
Arbitri VAR: Istvan Kovacs – Andrei Constantinescu