2023, anul când OMV Petrom va lua decizia pe care o așteaptă toată lumea
OMV Petrom va continua să investească în perimetrul Neptun Deep din apele adânci ale Mării Negre românești. Anunțul oficial va fi făcut la jumătatea anului.
În Raportul financiar pe primul trimestru, OMV Petrom susține că are locu un ”Progres în proiectul Neptun Deep către decizia finală de investiție, estimată pentru mijlocul anului 2023, dacă toate condițiile prealabile sunt îndeplinite”. Este vorba despre proiectul de explorare și exploatare de hidrocarburi din apele adânci ale Mării Negre.
Decizia pare ca și luată pentru că în raport se spune că valoarea investițiilor este estimată să crească la circa 6 miliarde de lei, cu aproximativ 70%, cu investiții mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero, precum și reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi.
De asemenea, raportul vorbește de investiții în explorare și producție de 2,9 miliarde de lei, incluzând și Neptun Deep. În 2022, valoarea investițiilor în acest sector a fost de 2,6 miliarde de lei.
Tonul șefilor OMV Petrom s-a schimbat
Tonul de azi al oficialilor OMV Petrom este total schimbat în ce privește planurile de continuare a investițiilor în Marea Neagră. Ani de zile, șefii companiei petroliere au cerut autorităților române să amendeze legea offshore aprobată și impusă de fostul lider PSD, Liviu Dragnea. Pentru că politicienii de la vremea aia, puterea și opoziția, nu se înțelegeau de niciun fel, legea lui Dragnea funcționat ani de zile, spre deziluția petroliștilor care erau nevoiță să plătească taxe și impozite mai mari pentru exploatare resurselor.
Declanșarea războiului din Ucraina a schimbat situația în sensul că au fost reluate discuțiile legate de respectivul act normativ.
În luna mai a anului trecut, legea offshore a fost adoptată Parlament. Aceasta oferă României un avantaj competitiv incontestabil în contextul crizei de pe piața resurselor și implicit beneficii determinate de investițiile în exploatare: încasări bugetare din taxele și impozitele asociate acestor investiții de aproximativ 5 miliarde de lei anual, noi locuri de muncă și atragerea de investiții conexe, conform unei analize realizată de PwC România
Printre principalele prevederi ale noii legi se numără creșterea pragului de preț de la care se supraimpozitează veniturile producătorilor de gaze din Marea Neagră și introducerea dreptului de preempțiune a statului român asupra zăcămintelor care urmează să fie exploatate.
În rapoartele financiare trimestriale la capitolul investiții în Neptun Deep, erau trecute câteva cuvinte seci și o frază standard că decizia de continuare a proiectului va fi luată la o dată ulterioară, de obieci peste un an. Acum, cu ocazia ultimului raport, OMV Petrom vine cu date suplimentare, cu investiții în creștere, cu rezerve probabile superioare față de acum câțiva ani.
În perimetrul Neptun Deep OMV Petrom și americanii de la ExxonMobil au descoperit rezerve potențiale de până la 84 miliarde de metri cubi de gaze naturale, în condițiile în care consumul intern este undeva la 11-13 miliarde de metri cubi. Americanii au decis să plece din afacere și în locul lor a venit compania de stat Romgaz.
Cum vede OMV Petrom anul 2023
Mediul de piață:
- Pentru 2023, OMV Petrom preconizează că prețul mediu al țițeiului Brent va fi peste 80 USD/bbl (2022: 101 USD/bbl)
- Marja de rafinare este estimată a se situa la peste 9 USD/bbl (2022: 16,6 USD/bblv )
- În România, cererea de produse petroliere în comerțul cu amănuntul se preconizează a fi ușor peste cea din 2022, iar cea pentru gaze naturale și electricitate în scădere comparativ cu 2022 (anterior: cererea pentru toate relativ stabilă față de nivelul din 2022)
- Măsurile legislative introduse pentru piețele de gaze naturale și energie electrică, în ceea ce privește prețurile, marjele, înmagazinarea și taxele, au fost prelungite până la finalul lunii martie 2025.
Cadrul financiar
- Valoarea investițiilor este estimată să crească la circa 6 mld lei, cu aproximativ 70%, cu investiții mai mari dedicate în principal proiectului Neptun Deep, accelerării proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero, precum și reviziei planificate a rafinăriei Petrobrazi. Investițiile necesită un mediu de reglementare și fiscal previzibil și stabil. (2022: 3,6 mld lei)
- Ne așteptăm să generăm un flux de trezorerie extins înainte de plata dividendelor pozitiv, dar în scădere față de cel din 2022, că urmare a investițiilor în creștere (2022: 8,2 mld lei)
- Randament pentru acționari atractiv: dividend de baza pe acțiune de 0,0375 lei pentru 2022, aprobat de AGOA; Directoratul a anunțat intenția că un dividend special să fie distribuit în 2023, valoarea exactă urmând să fie comunicată la jumătatea anului 2023.
Despre taxa de solidaritate
OMV Petrom susține că amendarea de către Parlament a OUG privind taxa de solidaritate ”ar putea avea impact asupra rezultatelor financiare” ale companiei.
”În contextul crizei energetice din Europa, sunt implementate măsuri suplimentare de reglementare, cum ar fi scheme de compensare, prețuri reglementate/plafonate pentru gaze naturale și electricitate și supraimpozitarea sau contribuția de solidaritate a UE. Regulamentul Consiliului (UE) 2022/1854 a introdus o contribuție de solidaritate, care a fost transpusă în legislația locală a statelor membre până la sfârșitul anului 2022, și este aplicabilă pentru 2022 și/sau 2023. Se aplică companiilor care au cel puțin 75% din cifra de afaceri totală obținută din activități în sectoarele petrolului, gazelor naturale, mineritului și rafinării. Reprezintă o contribuție care se aplică profiturilor suplimentare ale societăților menționate anterior și se calculează pe baza profiturilor fiscale obținute de aceste societăți, determinate în conformitate cu normele fiscale naționale, care depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor fiscale obținute în perioada 2018 – 2021. România a transpus acest regulament prin Ordonanță de urgență a Guvernului (OUG) 186/2022, aprobată și publicată în decembrie 2022. Proiectul de lege privind modificarea OUG 186/2022 a fost adoptat de Parlamentul României în martie 2023 și trimis spre promulgare Președintelui României la 31 martie. Președintele a retrimis proiectul de lege Parlamentului în dată de 13 aprilie, solicitând reexaminarea acestuia din cauza unor amendamente neclare. Proiectul de lege revizuit va urmă ulterior procesul de aprobare parlamentară. Prin urmare, noile intervenții in sfera reglementării și de natură fiscală ar putea avea impact asupra rezultatelor financiare ale OMV Petrom”, se spune în documentul amintit.
Profit în scădere
OMV Petrom a raportat pentru primele trei luni din 2022 un profit în scădere cu 15% față de primele trei luni ale anului trecut.
Profitul de 1,48 miliarde de lei a venit pe fondul unor vânzări de 9,47 miliarde de lei în primele treu luni, și ele mai scăzute, la rândul lor, cu 20% față de primele trei luni din 2022.
„Rezultatele noastre pentru primul trimestru al acestui an sunt influențate de scăderea prețurilor internaționale pentru țiței și gaze, de la nivelurile record înregistrate în 2022. În contextul unei cereri mai reduse pentru gaze, carburanți și electricitate din România, am avut o performanță operațională puternică, ce a contrabalansat parțial scăderea preturilor.
Profitul net în primul trimestru din 2023 a fost de aproximativ 1.5 miliarde lei, cu 15% mai mic, în timp ce investițiile s-au ridicat la aproximativ 1 miliard lei, în creștere cu 52% față de anul precedent.
Decizia finală de investiții pentru Neptun Deep este așteptata la jumătatea anului 2023, dacă toate condițiile prealabile sunt îndeplinite. Continuăm să susținem nevoia unui mediu fiscal și de reglementare stabil și previzibil, care este fundamental pentru a asigura investiții viitoare”, a declarat Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.