Kelemen Hunor, UDMR: „Vrem și trebuie să rămânem la guvernare”

Publicat: 29 apr. 2023, 19:47, de Victor Scarlat, în ESENȚIAL , ? cititori
Kelemen Hunor, UDMR:
Kelemen Hunor_INQUAM_Photos_George_Calin

Kelemen Hunor a fost reales, sâmbătă, în funcția de preşedinte al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) pentru cel de-al patrulea mandat, ocazie cu care a declarat că dorește continuarea muncii începute la guvernare. 

El a precizat că partenerii Uniunii nu trebuie să se lase înşelați de faptul că UDMR are în Parlament doar 6-7%, pentru că în fapt reprezintă o comunitate naţională de peste un milion de oameni, potrivit News.ro.

“Pe termen scurt, asta înseamnă că vrem să continuăm munca pe care am început-o. La sfârşitul lunii mai va fi rotativa guvernamentală şi puteţi vedea că toată lumea speculează şi foarte mulţi manipulează. În anul 2020 am intrat la guvernare pentru patru ani. Ne-am asumat munca, nu funcţiile şi, de atunci, pot spune cu curaj şi cu inima împăcată, că ne facem treaba eficient. Şi acum spun acelaşi lucru, ce am spus în 2020. Dacă condiţiile sunt îndeplinite, continuăm munca. Vrem să continuăm, dar nu în orice condiţii. Dar nimeni, niciun partener de-al nostru să nu se lase înşelat de faptul că noi avem în Parlament doar 6-7%. Noi reprezentăm o întreagă comunitate naţională de peste un milion de oameni. Aceasta nu este matematică, este mult mai mult de atât. Aceasta este pasiunea noastră. Eu însumi voi face tot posibilul să continuăm guvernarea. Şi nu doar să continuăm, dar să lucrăm mai mult, mai bine şi mai înţelept”, a declarat Kelemen Hunor în Discursul program prezentat la cel de-al 16-lea Congres al UDMR de la Timişoara.

Președintele UDMR a precizat că alegerile parlamentare vor decide dacă partidul va putea să intre sau nu la guvernare. 

“Alegerile parlamentare vor decide dacă vom putea intra, din nou, la guvernare sau nu. Dacă vom putea să rămânem cheia stabilităţii în politica românească. Răspunsul nostru poate fi doar unul. Da, trebuie să rămânem”, a mai spus Hunor Kelemen.