11:06, 21.11.2024 • ECONOMIE
Dacia, în topul celor mai bine vândute mașini din Europa. Cine este lider
Dacia Sandero ocupă locul doi în topul celor mai vândute mașini din Europa, în acest an. Prima poziție este ocupată de o mașină electrică – Tesla Model Y, potrivit datelor prelucrate de firma de consultanţă Jato Dynamics pentru primul trimestru din 2023.
Tesla Model Y a devenit cea mai vândută maşină alimentată cu baterii de pe vechiul continent cu 71.683 de unităţi, potrivit Mediafax, cu un avans de 173% faţă de primul trimestru din 2022. Anul trecut, în perioada similară, mașina de la Tesla ocupa locul 31 în clasament.
Maşina de mici dimensiuni Dacia Sandero a avut vânzări de 60.202 de unități, în plus cu +27%, raportat la aceeaşi perioadă din 2022. Pe locul trei s-a clasat crossover-ul Volkswagen T-Roc, cu 54.960 de unităţi comercializate, cu 50% mai mult, comparativ cu perioada similară din 2022.
Pe locul 4 se află Peugeot 208, după care urmează Opel Corsa, Toyota Yaris Cross şi Fiat 500. Mai trebuie menționat și faptul că pe locul opt găsim încă un model de la Dacia, Suv-ul Duster.
,